Tinerii vor putea încheia un contract de ucenicie la locul de muncă după ce împlinesc 16 ani



Ministerul Muncii propune modificarea Legii uceniciei, una dintre schimbări fiind majorarea vârstei de la care tinerii pot încheia un contract de ucenicie, de la 15 la 16 ani.
Proiectul de modificare a Legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă a fost supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS).
Documentul prevede că în contractul de ucenicie la locul de muncă, pe lângă elementele obligatorii ale contractului individual de muncă, trebuie cuprinse și clauze referitoare la denumirea calificării, denumirea furnizorului de formare care desfășoară programul și obligațiile suplimentare ale angajatorului, respectiv asigurarea tuturor drepturilor pe care i le conferă un contract de muncă încheiat pe durată determinată proporțional cu timpul lucrat, pregătirea practică corespunzătoare calificării în care se formează profesional și accesul la pregătirea teoretică.
Printre obligațiile angajatorului se numără și încheierea unui contract de prestări servicii de formare profesională cu un furnizor autorizat, în scopul asigurării programului de formare profesională a ucenicului și suportarea contravalorii acestuia.
Prin proiectul de lege ar urma să se modifice și condițiile de acces la un program de ucenicie, acestea fiind îmbunătățite prin introducerea obligativității de a îndeplini cumulativ următoarele condiții: să-și caute un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenția pentru ocuparea forței de muncă; să aibă împlinită vârsta de 16 ani, dar nu mai mult de 25 de ani; să nu dețină o calificare pentru ocupația în care se organizează ucenicia la locul de muncă; să îndeplinească condițiile de acces la formare profesională prin ucenicie la locul de muncă.
Inițiatorii proiectului de act normativ precizează în nota de fundamentare că a fost abrogată dispoziția referitoare la posibilitatea ca tinerii care au împlinit vârsta de 15 ani să încheie un contract de ucenicie la locul de muncă, din cauza noilor reglementări stabilite prin Legea 1/2011 – Legea educației naționale, care a modificat structura și modul de organizare a învățământului preuniversitar, astfel încât persoanele de până la 16 ani sunt în sistemul de educație.
De asemenea, accesul tinerilor la formare profesională prin ucenicie la locul de muncă este condiționat de absolvirea învățământului general obligatoriu, conform legislației în vigoare privind formarea profesională a adulților.
Potrivit proiectului de lege, controlul modului în care este organizată și se desfășoară ucenicia la locul de muncă va fi făcut de către inspectoratele teritoriale de muncă. Contractul de ucenicie la locul de muncă este un contract individual de muncă de tip particular, iar aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă este supusă controlului Inspecției Muncii, care are în subordine inspectoratele teritoriale de muncă.
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii 279 din 5 octombrie 2005 privind ucenicia la locul de muncă va fi în dezbatere publică până în 26 noiembrie.