Tinerii rugbyști humoreni au suferit a treia înfrîngere consecutivă



După ce în primele două etape ale Campionatului Național de Rugby pentru juniori II au suferit două înfrîngeri în compania celor de la CSȘ Bîrlad și CS Dinamo Triumf București, rugbyștii humoreni sperau într-o primă victorie, în meciul disputat duminică, pe teren propriu, cu LPS Focșani. Cu toate acestea, lipsa unei uverturi valabile le-a rupt jocul în două elevilor lui Dumitru Livadaru, același lucru întîmplîndu-se și în prima etapă la Bîrlad. Astfel, fără un conducător de joc, jocul liniei humorene de trei sferturi a fost unul haotic, fără prea mare eficiență, echipa gazdă fiind învinsă în final cu scorul de 5 – 13 (0 – 5). Zilele acestea, cei șase componenți ai loturilor naționale, mai exact la juniori I, Dănilă, Dico, Ispir și Cătună, iar la juniori II, Atudorei și Nistor vor face timp de trei zile un stagiu de pregătire „commando” în zona Vatra Dornei și Valea Bistriței, perioadă în care vor avea parte de multe activități specifice zonei montane. În următoarea etapă, pe 12 octombrie, echipa CS-CSȘ Gura Humorului va evolua în deplasare pe terenul celor de la LAV București.
1. Dinamo Triumf 3 3 0 0 85-6 2pbonus 14puncte
2. LPS Focșani 3 3 0 0 67-20 2pb 14p
3. LAV București 3 2 0 1 69-51 2pb 10p
4. CSS Bârlad 3 2 0 1 37-52 0pb 8p
5. Metrorex București 2 1 0 1 41-25 1pb 5p
6. Olimpia București 1 1 0 0 15-6 0pb 4p
7. CS-CSȘ Gura Humorului 3 0 0 3 22-62 1pb 1p
8. CSS 3 Steaua 2 0 0 2 41-61 0pb 0p
9. LPS Constanța 2 0 0 2 6-44 0pb 0p
10. Dunărea Galați 2 0 0 2 6-62 0pb 0p