Tinerii români fac sex neprotejat și nu exclud consumul de droguri



Aproape jumătate dintre tinerii români fac sex neprotejat, iar 40% consideră că drogurile ușoare nu sunt nocive, potrivit unui studiu desfășurat săptămâna trecută pe platfoma online de socializare Netlog.
Jumătate dintre tinerii care au participat la acest studiu au declarat că practică sexul neprotejat, riscă să devină prada traficanților de droguri, au gânduri suicidale și n-ar vota cu nici unul din politicienii cunoscuți dacă mâine s-ar organiza alegeri prezidențiale.
Aproape 45% dintre tinerii români intervievați par să ignore riscurile unei sarcini nedorite și chiar pe cele ale contractării BTS (boli cu transmitere sexuală), aceștia declarând că practică sexul neprotejat mereu (32,7%) sau de până la 3-5 ori pe lună (peste 12 procente), iar cealaltă jumătate a bifat că folosește pilule contraceptive sau prezervativ.
Majoritatea dintre ei afirmă că și-au început viața sexuală după 16 ani (60,6%), 2 din 10 – între 14 și 16 ani (20,6%), în timp ce 71% și-au cunoscut partenerii online.
În prezent, în evidențele Compartimentului pentru Monitorizarea și Evaluarea infecției HIV/SIDA – INBI „Prof. Dr. Matei Balș” sunt înregistrate 16.433 de cazuri HIV/SIDA, virus transmis în majoritatea cazurilor prin contact sexual (80% din cei diagnosticați în prima jumătate a anului). Cu toate acestea, numărul total al celor infectați cu HIV și al bolnavilor de SIDA se apropie de 75.000, potrivit estimărilor ARAS (Asociația Română Anti-SIDA).
Tinerii români nu exclud nici consumul de substanțe narcotice. Mai mult de 4 din 10 respondenți (41%) pot deveni ținte ușoare pentru traficanți, întrucât nu consideră nocive drogurile ușoare de tipul țigărilor cu marijuana (17%) și chiar susțin că se exagerează privind efectele consumului de narcotice (alte 16 procente), în timp ce peste 8% mărturisesc că au prieteni narcomani.
Pe de altă parte, 3 din 10 respondenți au confirmat că s-au gândit să se sinucidă (15,6%) sau că nu exclud această posibilitate în viitor (13,3%). Anul trecut, Institutul Național de Medicină Legală (INML) a raportat, la nivelul întregii țări, 2.853 de sinucideri, în creștere cu 5 procente față de anul precedent.
În ceea ce privește sursele de informare, 41,5% declară că folosesc toate tipurile de media, 24,6% consultă sursele de pe internet, 17,2% – internet și TV, iar 11,3% – forumuri și rețele de socializare online și, rar, de pe portalurile de știri.
În plus, circa 4 din 10 respondenți nu își amintesc când au citit ultima oară o carte, 6 din 10 (55,6%) nu ar vota cu niciunul dintre politicienii cunoscuți, iar între destinațiile preferate pentru emigrare se află Statele Unite ale Americii (37%) și Europa de Vest (16,8%).
Chestionarul a fost inițiat de Netlog, o rețea de socializare online disponibilă în 37 de țări, care în România numără 1,6 milioane de membri, 70% dintre aceștia având vârste cuprinse între 17 și 28 de ani, 54% fiind bărbați, respectiv 46% femei. La chestionar au participat 1.019 români, cu vârste între 17 și 25 de ani.