Organizația Județeană de Tineret a Uniunii Naționale pentru Progresul României Suceava va organiza mâine „Dragobetele îndrăgostiților de politică”. Liderul tinerilor progresiști suceveni, Florin Marciuc, a spus că evenimentul va avea loc la Salzburg Café din Suceava, începând cu ora 19:00. Marciuc a spus că la acțiunea tinerilor din UNPR Suceava au fost invitați reprezentanți ai organizațiilor de tineret ale principalelor partide politice sucevene.
„Tineretul UNPR Suceava rămâne fidel credințelor și direcțiilor pe care le-a avut încă de la început. Indiferent de tulburările politice și sociale prezente pe scena politică, tinerii din UNPR Suceava rămân alături de cetățeni și în slujba lor”, a spus președintele Organizației Județene de Tineret a UNPR Suceava. Florin Marciuc a explicat că de Dragobete tinerii din partidele politice sucevene vor fi provocați să participe la un concurs pe teme politice, sociale și economice, specifice județului Suceava.
De asemenea, tinerii care vor fi prezenți la acest eveniment vor lua parte și la o dezbatere despre orașul Suceava. „Vom analiza care sunt aspectele orașului cu care ne mândrim, ce am putea face noi, tinerii, ca să îmbunătățim imaginea orașului nostru și care sunt modalitățile prin care am putea promova mai bine Suceava. Trebuie să conștientizăm și să ne asumăm că problemele orașului sunt și ale noastre, ale tinerilor, și numai implicându-ne și unindu-ne putem avea un viitor mai bun”, a mai spus Marciuc.
Acțiune
Tinerii progresiști suceveni organizează „Dragobetele îndrăgostiților de politică”
