Ziua iubitului tovarăș Nicolae Ceaușescu a fost omagiată de televiziuni cu binemeritate aduceri aminte și triste figuri de nostalgici care-i plâng la mormânt. Ca fost pionier care făceam albume cu realizările epocii de aur pentru orele de dirigenție, îi privesc mereu cu înțelegere pe nostalgicii incurabili. Încăpățânarea lor de a crede în ceva în ciuda mizeriei și a ororilor ar fi demnă de o cauză mai bună.
Dar nu doar nostalgicii îl cred pe Ceaușescu un mare ctitor, ci o bună parte din români, care zic ceva de genul „a fost el nebun, dar a construit…”. Acum, haideți să ne gândim puțin. Când ai toți banii țării la dispoziție și nu îți pasă că populația face foamea, când nimeni nu are curajul să spună nimic contra ta, ba chiar se înghesuie să omagieze toate prostiile care-ți trec prin cap, cât de greu e să fii ctitor? Orice prostănac poate să fie ctitor în asemenea condiții.
Iar Ceaușescu a fost un ctitor execrabil chiar și după standardele comuniste. Cum doar prostia i-a putut întrece egoul, a aruncat bani publici în fel de fel de proiecte cu singurul scop de a se făli. A fost și el un Becali la vremea lui, doar că a făcut praf bugetul țării, nu buzunarul propriu.
Gândiți-vă doar la Casa Poporului! Când comuniștii unguri și polonezi făceau autostrăzi, „geniul Carpaților” a construit măgăoaia asta inutilă. La fel canalul Dunăre – Marea Neagră (niciodată rentabil), la fel Transfăgărășanul (mai mult închis decât funcțional) și lista poate continua. Toate construite fără logică și fără perspective. Toate aveau o singură calitate: dădeau așa de bine în albumul meu de pionier cu realizările epocii de aur! Acesta le era și scopul de fapt: să impresioneze populația. Care, de altfel, nu s-a lăsat impresionată cu forța și pe banii ei, de unde euforia de la revoluția asistată de lovitură de stat.
Dar sunt unii care au rămas la fel de pionieri ca atunci și vin cu fel de fel de proiecte grandomane din care respiră dorința de a ctitori pentru istorie. Cum, în general, sunt oameni tineri, pionieri de nădejde în alte vremuri, nu mă pot opri să nu mă gândesc dacă nu cumva copilăria noastră de pionieri nu ne-o fi lăsat urme mai adânci decât credem. Fostul ministru Adomniței voia pur și simplu să construiască un nou oraș lângă București unde să mute toate universitățile și căminele studențești. Să-i spui că nu asta e problema noastră care nu avem nici o universitate în primele 500 din lume? Să-i sugerez că poate studenții și profesorii nu au chef să plece din București sau să facă naveta doar pentru că un ceaușică mic vrea să gâdile istoria în zonele sensibile?
Un alt ministru liberal, Ludovic Orban, se avântase și el să construiască Canalul Dunăre-București. Până și bătrânul inginer hidrotehnist Ion Iliescu i-a spus să stea locului. Acum avem o nouă ceușică agitată, Elena Udrea. Marți vroia să construiască o nouă stațiune ca Vama Veche. Miercuri își sufleca mânecile ca să facă o stațiune balneară lângă București. Aștept cu frică finalul săptămânii. Să-i spui că spiritul boem din Vama Veche nu a fost creat cu ordin de la minister, ba chiar s-a născut spontan împotriva statului, și nu poate fi reprodus cu ordin de la guvern? Să o întrebi de ce nu vine cu un proiect mai modest de revitalizare a stațiunilor deja existente, dat fiindcă superbele clădiri ale barocului austriac din Băile-Herculane se duc de râpă? Să o inviți să viziteze stațiunea Amara, care e aproape de București, dar e pustie (că tot înțeleg că există hoarde de bucureșteni dornici de turism balnear)? Are rost să-i deranjezi pe micii ceaușei cu idei burgheze ca fezabilitate, oportunitate, eficiență? Nu prea cred.
Dar e și o veste bună. Spre deosebire de Ceaușescu cel bătrân, cei de azi nici nu pot vandaliza bugetul după capul lor și pleacă mai ușor din funcție.
