Tinerii români nu au cunoștințe clare despre ce înseamnă corupția și nu fac diferența între corupția mică și mare, dar cei mai mulți dintre ei recunosc că au dat bani sau cadouri pentru a-și rezolva mai repede anumite probleme, rezultă dintr-un sondaj la care au participat 1.300 de tineri.
Elevii și profesorii din 70 de licee din București vor fi informați și stimulați să se implice în acțiuni de anticorupție, în carul proiectului „Tinerii împotriva corupției” lansat, marți, de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Direcția Generală Anticorupție și Asociația „Pro Democrația”.
În cadrul proiectului a fost realizat un sondaj care a vizat 1.300 de tineri cu vârsta între 16 și 26 de ani, din municipiile București, Timișoara, Cluj-Napoca, Buzău și Focșani
Rezultatele sondajului indică faptul că 24 la sută dintre tineri definesc corupția prin „șpagă” sau „mită”, 13 la sută prin „abatere de la lege” și 11 la sută prin „act rău, dăunător, imoral”.
Totodată, potrivit rezultatelor sondajului, „24 la sută dintre tineri pun semn de egalitate între corupție și șpagă, 40 la sută nu știu să dea exemple concrete de «corupție mare», 32 la sută nu știu ce este «corupția mică»”.
Rugați să dea exemple de cazuri de corupție, 21 la sută au răspuns generic „darea și luarea de mită”, 15 la sută au menționat „conducerea, puterea, guvernul sau parlamentarii”, 13 la sută au menționat „șpaga la poliție” și 12 la sută sistemul sanitar.
De asemenea, 37 la sută dintre persoanele intervievate au definit corupția „mare” ca fiind corupția la nivel înalt, făcând referire la politicieni, oamenii aflați la conducerea țării, iar 10 la sută cred că aceasta are legătură cu sume foarte mari de bani.
Nouă la sută dintre participanții la sondaj au afirmat că se vorbește de „mica corupție” atunci când aceasta are loc la nivel local, iar șapte la sută cred că este vorba de situații în care sunt vehiculate sume mici de bani.
Mai mult de jumătate dintre respondenți susțin că au fost nevoiți să dea o sumă de bani sau un cadou pentru a le fi rezolvată o problemă în spital, 26 la sută în liceu, 21 la sută în școala generală, 19 la sută la poliția rutieră și 15 la sută la universitate.
Majoritatea celor care afirmă că au dat bani sau cadouri pentru a le fi rezolvată o problemă recunosc că au făcut acest lucru din proprie inițiativă, fără a aștepta să li se ceară.
„54 la sută dintre tineri recunosc că au dat șpagă, în special la medici, iar 42 la sută au dat bani sau cadouri fără a li se cere acest lucru și doar zece la sută pentru că li s-a cerut”, rezultă din centralizarea răspunsurilor.
Totodată, 86 la sută dintre tinerii care au participat la sondaj au afirmat că lor sau părinților lor li s-a cerut să dea bani pentru a contribui la fondul clasei sau al școlii, 61 la sută au dat bani pentru cadouri sau mici atenții destinate cadrelor didactice pentru ca acestea să aibă o atitudine binevoitoare, 59 la sută pentru a asigura protocolul pentru cadrele didactice care supravegheau anumite examene, iar 29 la sută au plătit meditații la un anumit profesor întrucât acesta solicitase acest lucru.
În opinia tinerilor, corupția poate fi „bună” atunci când ușurează lucrurile la medic sau când ajută la obținerea mai rapidă a unor lucruri sau servicii.
Pentru reducerea corupției, 17 la sută dintre tineri cred că ar trebui, prin educație, schimbate mentalitățile, 15 la sută că ar trebui schimbată clasa politică, iar 13 la sută că ar trebui înăsărite pedepsele.
Proiectul „Tinerii împotriva corupției” își propune să atragă atenția tinerilor asupra fenomenului de corupție și îi va îndemna să ia atitudine. Tinerii vor analiza și vor dezbate teme de actualitate și vor căuta soluții pentru acestea.