Tinerii liberali suceveni le bat obrazul tinerilor democrat-liberali



Andrei Titi
Andrei Titi

„Tinerii din PNL trebuie să iasă din beciurile Securității, unde i-a atras Dan Voiculescu”. Este afirmația făcută de președintele Organizației Județene de Tineret Suceava a PD-L, Lucian Harșovschi, care a atras reacții vehemente din partea tinerilor liberali suceveni. Aceștia au luat act de „manifestarea de tupeu” a tinerilor democrat-liberali și, prin vocea liderului lor, Andrei Titi, le cer tinerilor PD-L-iști să dea dovadă de mai mult bun-simț și să se abțină, pe viitor, de a le da sfaturi în materie de integritate morală.
„Tinerii liberalii nu pot primi sfaturi de la o organizație ai căror exponenți sunt Monica Iacob Ridzi și Roberta Anastase, două personaje a căror tristă notorietate nu face altceva decât să marcheze linia politică defectuoasă aleasă de junii democrat-liberali și trasată de seniorii Băsescu, Boc, Berceanu, Udrea. Fraudarea bugetului de stat și furtul de voturi în plenul Parlamentului României, ambele dovedite, sunt, probabil, uitate acum de către cei care s-au autoerijat în paznicii democrației. Inconsecvența și ipocrizia sunt două noțiuni care, dacă nu ar fi fost inventate până acum, cu siguranță ar fi apărut pentru a defini modul prin care onorații noștri adversari înțeleg să guverneze România și pe români”, a declarat președintele Organizației de Tineret a PNL Suceava.