Tinerii în vârstă de până la 35 ani care dețin o garsonieră ar putea accesa programul „Prima Casă”



Premierul Emil Boc a cerut ministrului Finanțelor să discute cu băncile ca prin programul „Prima Casă” să poată cumpăra locuințe și tinerii în vârstă de până la 35 ani care dețin o garsonieră, dar vor un confort sporit, susținând că dorește astfel să mențină scopul social al programului.
Solicitarea a fost adresată ministrului în ședința de miercuri a Guvernului, după ce jurnaliștii au fost lăsați să intre în sala de ședință pentru câteva minute.
Premierul a arătat că ar fi normal ca în acest program să fie incluși și tinerii în vârstă de până la 35 ani care dețin o garsonieră, dar a căror situație familială, generată inclusiv de nașterea unui copil, necesită un spațiu locativ mai mare.
El a cerut ministrului să discute cu băncile această variantă și să îi prezinte concluziile săptămâna viitoare.
Premierul Emil Boc a anunțat, marți, că Guvernul discută cu băncile varianta reducerii la jumătate a garanției statului la creditele alocate până în prezent prin programul „Prima Casă”, astfel încât suma de 750 milioane euro, reprezentând jumătate din garanțiile emise, să poată fi folosită în continuare pentru acordarea de noi împrumuturi.
Pe de altă parte, nivelul dobânzii, avansul, modul de provizionare, comisioanele plătite deja Fondului de Garantare și constituirea ipotecii sunt principalele probleme tehnice ridicate de bănci în cazul în care o astfel de măsură ar fi acceptată.
Guvernul a decis, în ianuarie, ca programul Prima Casă să continue și în acest an, cu același nivel al cuantumului garanției de stat, în limita unui plafon total de garanții de 200 milioane euro, care ar putea fi suplimentat în luna iulie pentru a doua parte a anului. Acest plafon a fost deja epuizat în proporție de 50%.
Plafonul garanțiilor care pot fi emise în 2011, de 200 milioane euro, reprezintă diferența neutilizată la finele anului 2010 din plafonul de 1,7 miliarde euro alocat programului „Prima Casă” în anii 2009-2010.
Plafonul de 200 de milioane de lei a fost împărțit în proporție de 80% de cinci bănci, respectiv BCR, BRD, Raiffeisen, Banca Românească și Alpha Bank.
Creditele prin „Prima Casă” au o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piața interbancară) la trei luni plus o marjă fixă de maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piața interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de finanțator.