Tinerii fotbaliști suceveni au obținut doar o remiză la turneul final al Memorialului „Gheorghe Ola”



Competiția tradițională Memorialul „Gheorghe Ola”, organizată de Federația Română de Fotbal în fiecare an cu participarea grupelor de tineri fotbaliști în vîrstă de 10-11 ani, în această ediție s-a încheiat. Printre cele 8 participante la turneul final s-a aflat și echipa LPS-ului Suceava, grupa 1994, echipă care a cîștigat la Satu Mare dreptul de a participa la stabilirea campioanei naționale. Turneul s-a desfășurat la Timișoara, cele 8 echipe participant fiind împărțite în două grupe semifinale. Sucevenii au făcut parte din grupa I, alcătuită din Petrolul Ploiești, LPS Timișoara și CSM Reșița.
Rezultatele au fost:
LPS Suceava – Petrolul Ploiești 2-2
LPS Suceava – LPS Timișoara 0-3
LPS Suceava – CSM Reșița 0-2
Chiar dacă rezultatele participării la turneul final al reprezentantei LPS Suceava nu au fost spectaculoase, faptul că a fost acolo este un semnal că fotbalul sucevean, la nivel de copii și juniori, este pe un drum ascendent.
La turneul de la Timișoara, profesorul Bogdan Boghean a deplasat următorul lot de jucători: Hînțescu, Arotăriței, Albu, Ioancea, Păiuș, Săvuț, Prichici, Ocrainiciuc, Boghean, Galeș și Plăcintă. „Am avut emoții mari, un turneu final într-o competiție la nivel național cu copii de 11 ani este un examen dificil în viață, atît pentru tinerii , cît și pentru mine. Am încercat să ne menținem cît mai sus în ierarhia centrelor de copii și juniori din țară. Copiii și-au depășit de multe ori capacitatea sportivă, cît și dăruirea în jocuri. Mulțumim pe această cale directorului LPS Suceava, Dumitru Bernicu, care a fost alături de noi pentru a efectua această deplasare la Timișoara, cît și firmei NICOLMIT. Sînt sigur că din această grupă de copii, Hînțescu, Păiuș, Săvuț sau Prichici care încheie perioada jocurilor pe teren redus ca vîrstă, anul 1996 va fi unul care să le deschidă perspectiva afirmării pe plan profesional în fotbal”, a concluzionat antrenorul Bogdan Boghean.