Blocarea lucrărilor la primul tronson al pârtiei de pe masivul Rarău i-a mobilizat pe tinerii din municipiul Câmpulung Moldovenesc, aceștia urmând să organizeze un miting pentru susținerea finalizării acestei investiții. Mitingul va avea loc duminică, 7 februarie a.c., între orele 12:00 -14:00, pe platoul central din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Unul dintre tinerii care se numără printre susținătorii acestui miting, Gheorghe Sologiuc, ne-a declarat ieri că protestul va fi unul pașnic și va fi organizat pentru a atrage atenția autorităților județene și naționale asupra importanței finalizării pârtiei de schi de pe masivul Rarău, investiție finalizată în proporție de 80%. „Nu vrem să arătăm cu degetul către cineva, noi vrem să fie terminată această pârtie, pentru că s-au investit foarte mulți bani”, a spus Gheorghe Sologiuc. El a precizat că la mitingul de duminică sunt invitați toți cei care practică sporturile de iarnă și care vor să susțină finalizarea pârtiei de pe Rarău. Gheorghe Sologiuc a precizat că este posibil ca un astfel de miting să fie organizat și în municipiul Suceava, la începutul săptămânii viitoare.
Inițiativa tinerilor din Câmpulung Moldovenesc este susținută și de primarul acestui municipiu, Mihăiță Negură, care a precizat că din discuțiile avute cu organizatorii mitingului, aceștia vor în primul rând să „sensibilizeze” Guvernul pentru a aloca fondurile necesare finalizării investiției.
„Câmpulungenii, și nu numai, sunt nemulțumiți. Sunt foarte mulți dintre cei care practică sporturile de iarnă, atât din Câmpulung Moldovenesc, cât și din întreg județul, care au plecat la schi în Bukovel, în Ucraina. Nu e corect. Aici avem o investiție de care ar beneficia tot județul, care va însemna locuri de muncă, venituri la bugetul local, dar și dezvoltarea întregii zone. Însă din păcate în ultimii patru ani nu s-a mai făcut nimic pentru terminarea pârtiei”, a spus primarul din Câmpulung Moldovenesc.
Pentru finalizarea pârtiei mai sunt necesare patru milioane de euro
Mihăiță Negură a adăugat că până în momentul de față în pârtia de pe Rarău s-a investit o sumă de zece milioane de euro, iar pentru finalizarea investiției ar mai fi necesare patru milioane de euro. Mihăiță Negură a atras atenția că în ultimii patru ani, de când s-au oprit lucrările, pe traseul primului tronson al pârtiei au început să apară diverse probleme. Negură a spus că una dintre cele mai mari probleme este apariția unei alunecări de teren pe o lungime de 140 de metri, pe traseul pârtiei, fondurile necesare pentru remedierea acestei situații fiind de 1,8 milioane de lei.
Pe de altă parte, Mihăiță Negură a precizat că Primăria Câmpulung Moldovenesc se judecă în momentul de față cu unul dintre constructorii de la primul tronson al pârtiei de pe Rarău, SC Instcomp Suceava. „Curtea de Conturi ne-a obligat să acționăm în instanță această firmă pentru recuperarea unor prejudicii, a unor penalități și plăți în avans”, a arătat Negură. El a spus că la prima instanță a avut de câștigat compania Instcomp, recursul urmând să aibă loc marți, 9 februarie a.c., la Curtea de Apel Suceava.
Mitingul tinerilor câmpulungeni este susținut și de consilierul local Alexandru Paziuc, acesta fiind și cel care în ultima ședință a Consiliului Local a propus organizarea unui astfel de protest pentru susținerea finalizării lucrărilor la primul tronson al pârtiei de pe Rarău.
„Dacă pierdem acest proces, pierdem totul. Am luat această inițiativă pentru că am considerat că pârtia este o urgență pentru Câmpulung Moldovenesc. Am pierdut Montana, filatura, fabrica de modă, iar acum micii gospodari nu mai reușesc să-și vândă laptele și animalele. Din acest motiv pârtia reprezintă un lucru deosebit de important pentru municipiu, dar și pentru celelalte comune învecinate. Mai mult, legat de procesul care va avea loc pe data de 9 februarie, consider, și considerăm, că nu au fost luate în discuție toate probele pe care primăria le-a adus. Sperăm ca în al doisprezecelea ceas să fie luate în calcul toate punctele de vedere și toate documentele depuse la dosar, pentru a da o șansă la dezvoltare nu numai orașului și comunelor învecinate, ci și întregului județ”, a spus Paziuc. Acesta a subliniat, la rândul său, că finalizarea pârtiei de schi va crea numeroase locuri de muncă și ar contribui la dezvoltarea turismului în această zonă a județului.
Primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău va avea o lungime de 2,8 kilometri, iar lățimea variază de la 30 de metri, în zona de plecare, la 80 de metri, în zona sosirii. Panta medie a acestui tronson este de 16,6%, încadrându-se într-o pârtie de categorie ușoară spre medie. În cadrul proiectului a fost construită și o instalație de transport pe cablu de tip telegondolă, care este deja finalizată și care are o capacitate de transport de 1.008 persoane/oră.






