Campania de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați motoscuteriștii („Viața pe scuter”) și care ar fi trebuit să adune, ieri, pe esplanada Casei de Cultură Suceava, zeci de tineri cu mopedele lor, nu a avut efectul scontat de organizatori (Scooter Fun, prima revistă de scutere din România, și Poliția Română).
Deși polițiștii Compartimentului de Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au primit asigurări din partea reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean că vor fi aduși tineri de la mai multe licee sucevene, tineri care au motoscutere, la acțiune au fost doar câțiva elevi, cu mopede, de la Liceul cu Program Sportiv Suceava.
Cei de la Scooter Fun au împărțit pliante și reviste tuturor celor prezenți, după care tinerii cu motoscutere, coordonați de un instructor de la o școală de șoferi, au avut de trecut printre mai multe jaloane, într-un mini-poligon improvizat pe esplanada Casei de Cultură.
După ce fiecare dintre cei aproximativ zece motoscuteriști și-a demonstrat abilitățile, în aplauzele zecilor de persoane care s-au oprit să vadă ce se întâmplă, și au primit premii, s-au aprins lumânări în memoria victimelor accidentelor rutiere, după care s-a plecat într-o caravană a conducătorilor de mopede pe traseul Casa de Cultură – Bucovina – Policlinică – Mihai Viteazu și din nou Casa de Cultură.
Potrivit statisticilor IPJ Suceava, de la începutul anului și până la sfârșitul lunii septembrie au avut loc nu mai puțin de 34 de accidente rutiere în care au fost implicați motoscuteriști, soldate cu doi morți, 18 răniți grav și 30 răniți ușor.






