Nici o schimbare

Tinerii care vindeau canabis rămân în spatele gratiilor



Cei trei tineri arestați la începutul săptămânii deoarece aduceau canabis din Republica Moldova și îl revindeau în Suceava pentru suma de 50 de lei pe gram doreau să fie cercetați în libertate.
Bogdan Petru Tudorache, de 21 de ani, din Iași, Oleg Bobeica, de 18 ani, și Eduard Puiu, de 17 ani, ambii din Republica Moldova, au fost nemulțumiți că judecătorii de la Tribunalul Suceava au emis mandate de arestare pe numele lor și au atacat soluția cu recurs la Curtea de Apel Suceava. Nici aici nu au avut prea mult succes, magistrații acestei instanțe luând decizia a respinge recursurile, astfel încât cei trei vor rămâne în continuare după gratii. Pe numele lui Eduard Puiu a fost emis mandat de arestare pentru o perioadă de 19 zile, în timp ce Tudorache și Bobeica vor sta în arest timp de 29 de zile.
Tinerii erau urmăriți de polițiștii de la Crimă Organizată de trei luni, iar acum câteva zile s-a organizat și flagrantul. În parcarea hotelului Bucovina a fost prins Bogdan Tudorache, care încerca să vândă 60 de grame de canabis, pentru suma de 3.000 de lei, unui polițist sub acoperire. Ulterior, cu ocazia percheziției efectuate la locuința unde tinerii stăteau cu chirie, s-au mai găsit încă 40 de grame de canabis
Anchetatorii au stabilit că marfa era adusă din Republica Moldova în borcane cu dulceață și murături sau în pachetele cu mâncare și apoi distribuită amatorilor de senzații tari. În afara celor trei persoane arestate, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism Suceava îl mai cercetează pe fratele lui Bogdan Tudorache, căruia i-au impus interdicția de a părăsi România.
Tinerii arestați acum câteva zile sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de „introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc, fără drept”.



Recomandări

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic