Tinerii care vin din Germania, voluntar, să aibă grijă de copiii sărmani din România

Două tinere, de 18, respectiv 20 ani, își petrec un an din viața lor în România, în mod voluntar, fără a primi vreun ban, pentru a avea grijă de copiii amărâți din Botoșani.
Iulia Wagner și Karina Fasser sunt numele celor două fete care ne dau o lecție de viață atât individual, cât și ca societate.
Două tinere din Germania își pot sacrifica un an din viață pentru copiii amărâți din Botoșani, tinerii și adulții din Botoșani… nu au timp să facă asta pentru copiii comunității lor.
Cele două sunt voluntare în Asociația Misionară ”El rămâne credincios”, condusă de germanul de 75 de ani ”Bodo” Lutz Noack, care este și cetățean de onoare al municipiului, și de suceveanca Carmen Olariu.
Lutz Noack a venit în Botoșani din mai 1990 pentru a ajuta copiii, iar suceveanca Carmen Olariu face naveta de la Siret la Botoșani de aproape 20 de ani pentru același scop.
În fiecare an din Germania vin voluntari în Botoșani să ajute copiii, iar Iulia și Karina au ceva mai special față de toți nemții veniți până acum. Cele două au măcar un părinte român. În timp ce unul dintre părinții Karinei este din apropierea Vasluiului, Iulia are părinții chiar din județul Botoșani, din Dorohoi, în timp ce bunica sa este în comuna Viișoara.
Ambele vorbesc în limba română poate chiar mai bine decât unii politicieni locali, tot timpul sunt cu zâmbetul pe buze și sunt dispuse să ajute mereu.
Cele două fete spun că experiența de la Botoșani le-a schimbat viața și la întoarcerea în Germania vor fi două persoane total schimbate. Au văzut că în alte părți, în alte țări, sunt copii defavorizați, chinuiți, abandonați, care se bucură pentru mult mai puțin decât copiii din țările bogate.
Atât Karina, cât și Iulia, spun că au fost impresionate de nevoia de dragoste pe care o au copiii pe care îi ajută la Asociația ”El rămâne credincios”, dar și de dragostea pe care sunt dispuși să o ofere celor care îi ajută.
Când vin la masă, copiii le îmbrățișează pe cele două voluntare venite tocmai din Germania și le spun că le iubesc.
Unii dintre copiii provin din familii dezorganizate, alții sunt victime ale plecării părinților la muncă peste hotare pentru a câștiga mai mulți bani, dar toți au nevoie de ceva comun, de dragoste.
Copiii care sunt hrăniți în centrul condus de Lutz Noack și Carmen Olariu primesc și consiliere psihologică din partea asistentei sociale Eliza Bâșcă, iar voluntarele Karina și Iulia îi ajută să-și facă temele.
Este cutremurător să auzi că un copil de clasa a V-a nu știe toate literele alfabetului sau că un licean de clasa a XI-a nu știe tabla înmulțirii.
Cele două voluntare, cu româna lor imperfectă, dar cu sufletul încărcat cu dragoste, îi ajută pe copii să își acopere aceste goluri lăsate de un sistem educațional axat pe promovarea vârfurilor și nu pe creșterea nivelului minim al masei de elevi.
La Asociația ”El rămâne credincios” copiii sărmani au la dispoziție mai nou și un laborator de informatică, în care aceștia pot să învețe cum să folosească un calculator, cum să scrie o adeverință, o cerere, orice.
Totul în această asociație este primit din donații din Germania, din 1990 până acum fiind sute de transporturi cu tirul făcute din Vest spre Botoșani, iar rezultatul este unul năucitor: peste 3000 de copii cu nume diferite au mâncat și au primit ajutoare în centrul asociației în aceste aproape trei decenii.
Unii dintre copiii ajutați s-au întors să ajute la rândul lor, iar un astfel de caz este cel al lui Elisei David, cunoscut pentru sculpturile sale în fructe care înfrumusețează cele petrecerile și evenimentele de pe plan local.
S-a întors ca voluntar în centrul care l-a ajutat pe el pentru a putea să ajute la rândul său pe cei mici care sunt în situația în care s-a aflat el.
Orice botoșănean poate să meargă să facă voluntariat în acest centru, dacă are bunăvoința să își rupă o oră, două sau o zi din timpul său pentru o cauză nobilă.
Exemplul oferit de cele două tinere, Karina și Iulia, ar trebui să fie ca o undă de șoc în comunitatea locală. Totuși vorbim de două puștoaice dintr-o țară străină care vin să ajute copiii noștri, ai urbei noastre, în timp ce noi, în proporție covârșitoare, nu avem timp pentru asta.
O lecție de viață, despre valorile adevărate și despre ceea ce contează cel mai mult pe lumea asta, respectiv copiii. Iar dacă noi ca și comunitate nu putem să avem grijă de copiii noștri, înseamnă că nu ne pasă de viitorul nostru ca oraș, ca nație.
Cele două tinere au mers mii de kilometri și își petrec un an din viață pentru a avea grijă de niște copii din Botoșani. Un neamț de 75 de ani stă departe de familia pe care o iubește pentru a avea grijă de copiii noștri, iar o suceveancă face naveta de ani de zile pentru același scop.
Unde suntem noi, botoșănenii, în tot acest timp? (Sursa: MoldovaContează – @moldovaconteaza)