În flagrant

Tineri urmăriți și prinși în timp ce încercau să fure din locuințe



Trei tineri din orașul Liteni au ajuns pe mâna anchetatorilor, după ce au fost prinși în flagrant de polițiști, în timp ce încercau să intre și să fure din locuințele localnicilor din comuna Dolhești.
Incidentul s-a petrecut în timpul nopții de joi spre vineri, în jurul orei 02.30, pe un drum comunal din satul Dolheștii Mari. În timp ce se aflau în serviciul de patrulare prin sat, în apropierea magazinului Pandelea, polițiștii Secției Rurale Preutești au observat cum dintr-o mașină de culoare gri au coborât două persoane de sex masculin. Prezența celor doi la acea oră din noapte și în acel loc fiind considerată suspectă, polițiștii au încercat legitimarea celor doi, care însă nu s-au conformat și au fugit pe drumul județean 208, în direcția Dolhasca, urcându-se în autoturismul cu care au venit. Porniți în urmărirea autoturismului suspect, polițiștii au reușit să-l oprească și să vadă cu cine aveau de a face. În urma legitimării celor doi și a șoferului autoturismului, oamenii legii au constatat că este vorba de trei tineri din orașul Liteni, Vlad Gabriel V., de 19 ani, C.I.V., de 17 ani, și R.G.M., de 17 ani, la volanul autoturismului aflându-se tânărul de 19 ani.
În urma audierii celor trei la sediul Poliției municipiului Fălticeni și a verificărilor făcute de polițiști, s-a constatat faptul că cei trei indivizi veniseră în timpul nopții în comuna Dolhești cu scopul de a fura lucruri din locuințele localnicilor. De altfel, cei doi suspecți încercaseră pătrunderea în curtea unui bărbat de 51 de ani, însă nu au reușit din cauza porții de acces încuiate. Ei sunt cercetați în continuare în cadrul unui dosar penal deschis pe numele lor pentru comiterea tentativei la infracțiunea de furt calificat.



Recomandări

Au provocat accidente soldate cu câte cinci și trei morți, dar sunt cercetați în libertate și departe de sentințe care să le pedepsească inconștiența

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni
Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni