Răspuns la apel

Tineri investitori sar în ajutorul Spitalului Județean

Tineri investitori sar în ajutorul Spitalului Județean
Tineri investitori sar în ajutorul Spitalului Județean

Apelul directorului Spitalului Județean către oamenii de afaceri, de a sprijini financiar instituția, a avut primul ecou. Doi tineri investitori din Suceava au răspuns marți apelului lansat de către Cristian Irimie, oferindu-se să contribuie la reabilitarea Secției de Pediatrie a spitalului. Cristian Irimie a declarat că aceștia vor aduce mobilier nou pentru sectorul de Terapie Intensivă al secției menționate – paturi, noptiere și măsuțe. Cristian Irimie a precizat că se bucură de faptul că apelul său a avut efectul scontat în rândul unor tineri, și speră ca întreprinzătorii mai în vârstă și mai cunoscuți în județ să urmeze exemplul acestora. Cele două firme care vor contribui la renovarea Secției de Pediatrie sunt: SC ISPAL SRL și SC S-PERT PRODUCTION SRL Suceava.
Managerul general al acestor firme, Cătălin Onciu, a precizat că are în vedere renovarea a cinci saloane din secția menționată și că va lua legătura cu alte firme în vederea schimbării tâmplăriei acestor saloane. „Am dorit să ajutăm spitalul după ce în presă a apărut apelul directorului Cristian Irimie și asta pentru că suntem de părere că spitalul trebuie să fie ajutat de comunitate, de omenii de afaceri, pentru că este o unitate ce oferă servicii comunității. Ne-a plăcut și ideea înființării unei fundații de sprijin pentru spital. Credem noi că și alții ne vor urma exemplul”, a spus Cătălin Onciu.
Directorul Spitalului Județean Suceava, doctor Cristian Irimie, a făcut în urmă cu ceva vreme un apel către oamenii de afaceri din județ să sprijine financiar spitalul, în vederea reabilitării unor spații de aici. Acesta spunea atunci că, în condițiile în care cea mai mare unitate spitalicească din județ nu dispune de fonduri pentru investiții, este nevoie de ajutorul oamenilor de afaceri și al comunității locale pentru reabilitarea și dotarea saloanelor, astfel încât acestea să ofere condiții mai bune de cazare a bolnavilor.

Recomandări

Pediatria spitalului din Suceava are din acest an doctori specializați în boli de rinichi, boli de plămâni și în diabet la copii

Spitalul din Suceava, selectat de un consorțiu academic elvețian pentru dezvoltarea unei aplicații de monitorizare a astmului la distanță

„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri
„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu