Aveți în față trei fotografii. Am vrut să vi le arăt neblurate, dar legea nu-mi dă voie. Da, știu, sunt șocante. Nu sunt tocmai dintre cele care strâng milioane de like-uri pe rețelele de socializare. Nu sunt cu pisici jucăușe sau cu cățeluși isteți, nici cu explozii florale peste care tronează panseuri din oracolele adolescenței, despre înțelepciune, iubire, suferință și trădare, sub care să scrieți cu un oftat „Oh, ce adevărat!”, „Câtă dreptate are…”. Fotografiile pe care le aveți acum sub ochi sunt cu Ruxi, Cornel și Bogdan.
Își recunosc doar numele, dar ca elevi sunt în clasa a IX-a
Pentru Ruxi și Cornel nu trebuie să fii laureat de Nobel ca să-ți dai seama de handicapul mintal sever de care suferă. Mai puțin vizibilă din fotografii, încadrarea lui Bogdan e aceeași: autism sever cu retard. Niște unii care nu i-au văzut pe Ruxi, Cornel sau Bogdan și alți mii de tineri asemenea lor au făcut o lege care spune că învățământul general de zece ani este obligatoriu, în virtutea dreptului universal al copilului la educație. Asta înseamnă că cele 8-10 ore zilnice pe care le petrec acești copii și tineri cu psihoterapeuți, logopezi, kinetoterapeuți și alți specialiști care îi învață să-și miște mâinile, să articuleze cuvinte, să deseneze litere, să mănânce sau să se încalțe singuri nu au nici o valoare pentru procesul educațional dacă la domiciliul lor sau în centrul în care au fost abandonați de familii nu vine patru ore pe săptămână și un cadru didactic de la școala specială, care face aproximativ același lucru, dar mai puțin. Fără învățământul la domiciliu copiii nu au acces la puținele facilități acordate școlarilor de Ministerul Educației, cum ar fi de exemplu taberele școlare gratuite, în care copiii din familii merg însoțiți de părinți, iar cei precum Ruxi sau Cornel, împreună cu un terapeut din Centrul Blijdorp. Mersul în tabere normale face parte din terapia de recuperare și socializare a acestor copii, dar sunt și un prilej de a încerca o schimbare a mentalității societății. Dar dacă nu ești elev, nu mergi în tabără gratis, or nici centrele pentru copii cu dizabilități, nici majoritatea părinților acestor copii nu-și permit să-i ducă măcar zece zile pe an într-o tabără școlară plătită.
Așa că toți copiii cu retard grav sunt elevi. Statul plătește profesori cu o normă didactică de 16 ore pe săptămână ca să le predea acestor elevi noțiuni de matematică, limba română, geografie etc.
Ruxi
Ruxi are 19 ani, este născută în august 1995. Este rezidentă permanent la Casa Emmanuel a Centrului Blijdorp – O Nouă Viață Suceava. Provine dintre copiii care au fost închiși în orfelinatul de coșmar de la Siret. Conform actelor medicale, suferă de distrofie musculară severă și epilepsie, cu retard mintal grav. Stă doar în pat, cu mâinile și picioarele contorsionate. Este permanent agitată. Coeficientul de inteligență (QI) este 28. Ca să vă faceți o idee ce înseamnă QI 28, o pisică are 31. Tot în actele medicale scrie, la abilități, că își știe numele. Vă gândiți cumva la eutanasie, metoda aia care vă dă frisoane când o auziți vehiculată în legătură cu câinii? Sau, mai creștinește, vă întrebați de ce nu o strânge Dumnezeu? Iată răspunsul: Ruxi râde. Și dacă este certată, se supără. Îi place compania altora, este sociabilă, îi place masajul, atingerea pe față și imită vocalele. Nivelul de dezvoltare mintală este al unui bebeluș de două luni, însă este în evident regres. Așa au scris medicii care o evaluează periodic.
Ei bine, la Ruxi vine săptămânal o profesoară de la Școala Specială din Burdujeni, care îi „predă” o oră și jumătate. În calitate de elev al Școlii Speciale, Ruxi figurează a fi în clasa a IX-a.
Ca Ruxi, în Casa Emmanuel sunt rezidenți permanenți încă 16 copii. Alinuța, Cornel și toți ceilalți provin majoritatea dintre orfanii aruncați în spitalul de copii neuropsihici, de tristă amintire, de la Siret. Sunt copii cu handicap mintal sever – autism de diverse grade, sindrom Down, tetrapareză spastică etc., cu vârste între 4 și 27 de ani. Starea lor și QI-ul sunt asemănătoare. Și la ei vin profesoarele. Ca școlari, Alinuța este în clasa a VIII-a, Cornel este în clasa a IX-a. Să vă mai spun că toți elevii poartă scutece? Că nu îi vizitează nimeni, niciodată? Că sunt trei frați, toți cu miotrofie distrofică, în scaun cu rotile, pe care părinții i-au abandonat în centru?
Bogdan
Dacă mâncarea este colorată, Bogdan devine agitat
Bogdan are 13 ani. La 3 ani a fost diagnosticat cu autism. În urmă cu zece ani, familia a venit de la Iași la Suceava și a înscris copilul la centrul de zi Blijdorp, datorită condițiilor foarte bune de terapie și recuperare. În fiecare dimineață, la ora 7.30, este adus la centru, unde rămâne până la 14.00-15.00. Ambii părinți lucrează, ceea ce este posibil pentru că au unde să-l ducă pe Bogdan.
„Copilul autist este ca o bulă închisă, nu comunică. Totul trebuie programat, gândit și explicat din timp, orice schimbare îl agită. Mâncarea trebui să fie de o anumită culoare, de preferință albă; lui Bogdan nu-i place mâncarea colorată. Devine agitat. La 13 ani, a început să scrie, acum cunoaște toate literele. Nu știe să socotească. Pentru el este foarte greu ca 1 și cu 1 să facă 2. În Suceava sunt aproximativ 30 de copii cu autism, cu diverse forme, de la cel înalt funcțional până la cel foarte grav, care necesită supraveghere permanentă. Bogdan are o formă foarte gravă, nu poate fi lăsat nici un moment singur”, ne spune tatăl lui Bogdan, Simion Savencu.
A început să citeascădespre autism după ce a aflat că unicul lui copil suferă de această boală. Este la curent cu toate metodele de terapie, încearcă tot ce este posibil pentru integrarea fiului său. Merg împreună cu autobuzul, se plimbă în parc, l-a învățat să meargă pe bicicletă, totul pentru a socializa. „N-am să-l închid într-o cușcă. Din păcate, terapia pentru copiii cu autism nu este prinsă în nici o lege, toate procedurile făcute în afara Centrului Blijdorp trebuie plătite, numai că nu pot plăti cu forme legale. Terapeutul este specializat, dar nu are firmă, ca să încaseze legal banii. El stă cu copilul, desenează, colorează, îl învață să facă litere, dar activitatea o prestează în timpul lui liber. Prețul este negociabil, circa 25 de lei ora. Am pornit cu terapie de 10 minute, făcută de studenți la psihoterapie. Am ajuns la o oră, o oră și jumătate. Terapiile mai complexe, în care doi psihoterapeuți lucrează concomitent, sunt foarte scumpe, 50 de milioane de lei vechi pe lună”, povestește tatăl lui Bogdan, care este și președintele Asociației Părinților Copiilor cu Nevoie Speciale Suceava. Asociația a fost înființată în 2005, are 45 de membri, toți părinți care au copii la Centrul Blijdorp – O Nouă Viață.
O terapie de cinci ani, dată peste cap de o singură schimbare
Peste acest program vin cursurile școlare. Până în septembrie, pentru copiii care vin la Centrul de zi Blijdorp, profesorii și învățătorii de la Școala Specială țineau orele aici. În această toamnă, centrul a mărit numărul de locuri pentru copiii din Centrul de zi, de la 20 la 30, și cu încă zece locuri pentru adulți. De asemenea, a obținut de la partenerii belgieni o sponsorizare de 200.000 de euro pentru extinderea complexului cu încă 50 de locuri și șantierul se deschide în acest an. Extinderea este necesară având în vedere că pe lista de așteptare sunt cereri din 2009.
Ca urmare, centrul a informat atât părinții, cât și Școala Specială că în acest an școlar nu mai poate asigura spațiu pentru cursuri. Asta înseamnă, conform legii, ca elevii transportabili să meargă la Școala Specială din Burdujeni, iar pentru cei netransportabili trebuie să vină profesorul acasă. În noile condiții, Bogdan și ceilalți 30 de copii trebuie să meargă o dată pe săptămână, două ore, la școală, în Burdujeni, apoi să vină la centru, la ieșirea din Suceava spre Moara. Cum singur nu poate, trebuie să fie adus fie de unul dintre părinți, fie de un profesor. Aici rămâne până după-amiază. La închiderea programului, toți copiii externi sunt duși acasă cu cele două microbuze ale centrului.
„Până acum, veneau dimineața și luau copiii cu microbuzele Blijdorp ca să-i ducă la centru, tot aici veneau și profesorii, iar după-amiaza erau aduși acasă. Acum ne este extrem de greu. Ni s-a recomandat să facem orele acasă, dar noi lucrăm, putem primi profesorul doar după ora 4.00 după-amiază. Pentru Bogdan ar fi foarte greu să facă ore după-amiază, plus că devine foarte agitat dacă intră cineva în casă. Sunt 14 copii autiști la centru în aceeași situație. De opt ani vin la Blijdorp și fac ore și dintr-o dată nu se mai poate. Cu o singură schimbare, o terapie de cinci ani a fost dată peste cap”, ne-a spus cu amărăciune Simion Savencu.
Profesorii din școlile speciale trebuie să ajungă, pe banii lor, să predea acasă la 218 copii din județ
Schimbarea decisă de Blijdorp nu i-a făcut foarte fericiți nici pe învățătorii și profesorii de la Școala Specială, care trebuie să ajungă acasă la încă 20-30 de copii. Directorul școlii, profesoara Camelia Darie, ne-a declarat că, potrivit legii, toți copiii beneficiază de educație, iar educația școlară poate fi făcută doar de cadre didactice. Am întrebat ce li se predă copiilor cu retard mintal grav. Noțiuni de matematică, de limba română, activități în funcție de deficiența copilului, a fost răspunsul. Ce QI au elevii cu retard? Între 20 și 40, astfel că nu se așteaptă nimeni la salturi spectaculoase. Am solicitat să văd un plan de activitate întocmit de un învățător pentru un astfel de copil. Directorul adjunct Cristina Clim mi-a satisfăcut curiozitatea. Pentru un copil de clasa a IV-a cu deficiență mintală severă, retard psihic, heteroagresiv și cu tulburări de comportament învățătorul lui și-a propus ca în perioada 15 septembrie 2014-31 ianuarie 2015 să-i dezvolte, printre altele, abilități de apucare, prindere, rupere, mototolire a unei hârtii, să-l învețe să pună sau să scoată obiecte într-un coș, să aranjeze jucăriile etc. Toate aceste activități le-am văzut efectuate cu copiii și în centrul de zi Blijdorp, de către specialiștii de aici. Sunt făcute zilnic, timp îndelungat, dar pentru legea învățământului nu contează.
În tot județul Suceava sunt 218 copii cu care profesorii de la Școala Specială fac ore la domiciliu. Din municipiul Suceava sunt 31 de copii. Cei care au făcut legea nu au luat în calcul că s-ar putea ca profesorul să nu locuiască pe aceeași stradă cu elevul, ba chiar să fie în localități diferite, și nu au prevăzut decontarea deplasării. Așa că profesorii trebuie să plătească biletul de autobuz sau abonamentul din banii lor, în condițiile în care fiecare trebuie să ajungă săptămânal acasă la șapte copii. Patru dintre profesori însoțesc și copiii, de la Școala Specială, la Blijdorp. Merg cu autobuzul, tot pe banii lor. În funcție de vechime și grade, un cadru didactic de la Școala Specială are un salariu net de 1.500-3.000 de lei lunar. Probabil că cei care au făcut legea s-au gândit că este suficient pentru a merge săptămânal și la copii acasă. Școala Specială are 57 de elevi la Blijdorp, din care 14 sunt rezidenți permanenți în Casa Emmanuel. Ca Ruxi și Cornel. Profesorii de la Școala Specială din Suceava trebuie să ajungă la 116 copii care locuiesc în municipiul Suceava și în împrejurimi.
Lista de așteptare pentru un loc la Blijdorp are 47 de nume
În ciuda insistențelor părinților și a dorinței profesorilor, conducerea Centrului Blijdorp nu are soluții de a oferi spații pentru învățământul la domiciliu al copiilor externi. A acceptat să facă o concesie pentru maximum 4-5 cazuri, cerând ca acestea să fie selectate de Asociația Părinților Copiilor cu Dizabilități. Directorii Ionel Ivan și Manuela Pohoață au explicat că oricâtă bunăvoință și înțelegere ar avea pentru dificultățile cu care se confruntă familiile acestor copii, în anul școlar 2014-2015 nu există nici o posibilitate de asigurare a spațiilor de învățare pentru toți copiii externi deoarece prioritară este extinderea numărului de locuri pentru terapie și recuperare. De la 1 noiembrie mai vin încă nouă copii și zece adulți, iar lista de așteptare are 47 de nume. Un loc se poate elibera doar prin retragerea unui copil sau, cazuri extrem de rare, prin integrarea lui în învățământul de masă. În istoria de 13 ani a Centrului Blijdorp, doar cinci copii au făcut progrese atât de mari încât au putut să meargă la școala normală. Copiii în curs de adultizare de la centrul de zi au prioritate la obținerea unui loc în grupele de adulți pentru a avea continuitate în terapie și recuperare, ceea ce face centrul Blijdorp printre cele mai râvnite, dacă se poate spune așa, instituții de profil.
Ce mai trebuie menționat este un alt aspect, deloc de neglijat, semnalat de cei doi directori de la Blijdorp: în timp relațiile dintre personalul de la centru și cadrele didactice au devenit destul de tensionate. Asta pentru că, deși până acum au avut condiții pentru a-și desfășura activitatea aici și li s-a pus la dispoziție baza materială de foarte bună calitate din dotare, profesorii au considerat sub demnitatea lor și au refuzat oferta centrului de a lucra concomitent cu terapeuții, având în vedere că activitățile le sunt identice. Potrivit lui Ionel Ivan și Mihaelei Pohoață, profesorii au preferat să petreacă cele două ore de curs în cuplu copil-profesor, fără ca personalul care avea în responsabilitate copiii să aibă cea mai mică idee despre ce se petrece dincolo de ușă. Potrivit legii, profesorul este stăpân pe ora lui și decide singur cum o desfășoară. A rămas o singură curiozitate: ce i-or fi predat profesorii lui Ruxi, câte două ore pe săptămână?
