Tinerețe veșnic nouă

Cartea Psalmilor este cea mai întrebuințată carte a Sfintei Scripturi în cultul Bisericii. Imaginile sugerate de psalmi acoperă o gamă foarte variată de trăiri sufletești, care animă mult viața omului. Citirea psalmilor trezește în noi simțiri ce se întind între adânca pocăință și dulcea mângâiere, între trezirea conștiinței și negura păcatului, între dorul după Dumnezeu și dragostea de oameni, după cum zice Sfântul Vasile cel Mare: „Psalmul este liniște a sufletelor, conducător al păcii; potolește turburarea și vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului și înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, unește pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiți“ (Omilii la Psalmi 1, 2, PSB 4, serie nouă, 2011, p. 366). Poate de aceea Sfântul Ioan Gură de Aur recomanda pentru fiecare creștin: „Mai bine să înceteze soarele călătoria sa decât să înceteze citirea psalmilor“.
Totuși, parcurgerea rând cu rând a psalmilor ne descoperă în cuprinsul lor cuvinte, expresii, exemple sau descrieri al căror înțeles e greu de descifrat fără un ghid pe măsură. Uneori din cauza traducerii, alteori din pricina diferenței de context dintre autori și cititori, cuvintele psaltirii sunt citite pe deasupra, fără să ne implice în vreun fel, pentru că imaginile descrise nu ni se potrivesc.
Pentru început, ne oprim la expresia: „(…) înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale“, din psalmul 102, 5, citit și recitit zilnic la fiecare slujbă a Obedniței și la Sfânta Liturghie. Dincolo de faptul că mi-e cu totul străină imaginea, mă frapează ușurința cu care am trecut peste această expresie, fără să-mi atragă atenția sau măcar să-mi agite curiozitatea. Semnalarea mi-a venit la provocarea unui bun prieten, care mi-a indicat și sursa unei posibile interpretări la care vom face referire.
La o simplă privire asupra expresiei în contextul întregului psalm, deducem că autorul dorește să ne învețe modul în care prezența lui Dumnezeu în viața noastră are puterea să ne reînnoiască continuu cursul vieții. În acest sens, putem considera că expresia în discuție este un exemplu pe care psalmistul îl oferă pentru a întări cele spuse. Numai că acest exemplu folosit este comprimat la maximum, considerându-se că cititorii cunosc prea bine celelalte detalii. Deși în timp exemplu din psalm s-a păstrat, povestea din care este extras ne este străină, motiv pentru care numai recuperarea ei integrală poate să ne întregească imaginea sugerată de psalmist.
Povestea în cauză este una extrasă din mitologia antică, arhicunoscută cetățenilor acelor timpuri, și se numește „Vulturul“, pe care o redăm din lucrarea Fiziologul Latin (trad. Anca Crivăț, ed. bilingvă, Ed. Polirom, 2006, p. 19). Este vorba despre faptul că „firea vulturului este astfel: îmbătrânind, aripile lui se îngreunează și ochii i se încețoșează; atunci caută un izvor de apă și de deasupra lui își ia zborul spre înalt, până în apropierea soarelui, iar acolo își aprinde aripile și își arde ceața de pe ochi în razele soarelui; atunci, coborându-se la izvor, se scufundă de trei ori în apă și pe dată se înnoiește cu totul, astfel încât prin vigoarea aripilor și prin strălucirea ochilor este cu mult mai întinerit“.
Explicația Fiziologului este foarte interesantă, arătând că orice om, fie iudeu, fie păgân, care are haina veche și ochii inimii încețoșați, trebuie să caute izvorul spiritual al Domnului, Care a zis: „Dacă cineva nu se va fi născut din nou din apă și de la Duhul Sfânt, nu va putea intra în Împărăția cerurilor“ (In. 3, 5) și să ridice ochii inimii către Domnul „soarele dreptății“ (Mal. 3, 20), pentru ca tinerețea lui să fie înnoită asemenea celei a vulturului.
Sfântul Vasile cel Mare nu tâlcuiește efectiv psalmul 102, dar face trimitere directă la versetul 5 al acestui psalm (deci la expresia în discuție), a-tunci când explică psalmul 32, 3: „Cântați Domnului cântarea nouă“. Recomandarea Sfântului Vasile explicitează direct îmbinarea dintre expresia din psalm și pilda vulturului, ceea ce arată că la acest moment în-că se cunoștea foarte bine această poveste. Exegeza sa îndrumă pe creștini să slujească lui Dumnezeu nu în vechimea literei, ci întru înnoirea Duhului (Rm. 7, 6), care aduce omului o depășire a exteriorității Legii pentru o cunoaștere mai profundă, inteligibilă, asemănată cu o „cântare nouă“. Bătrânețea și vechimea Testamentului au trecut, creștinii având prin Hristos o învățătură nouă și înnoitoare, care înnoiește tinerețea noastră ca a vulturului (Ps. 102, 5), mai cu seamă atunci când distrugem pe omul nostru cel dinafară înnoind din zi în zi pe cel dinlăuntru (2. Co. 4, 16. cf.Omilii la Psalmi 32, 2, p. 453).
(sursa: Ziarul Lumina)