Femeile cu vârsta sub 18 ani care suferă de obezitate riscă să trăiască mai puțin decât cele care au o greutate normală, este concluzia unui studiu apărut în Statele Unite, transmite Reuters.
Un studiu realizat pe 102.400 de asistente medicale a indicat că femeile care au devenit obeze până la împlinirea vârstei de 18 ani, fac parte mai ales din categoria celor care au făcut exces de alcool și tutun și care au făcut mai puține exerciții fizice decât cele cu o greutate în limite normale.
Tinerele care suferă de obezitate înainte de a împlini 18 ani prezintă și cele mai multe riscuri de a deceda la o vârstă cuprinsă între 36 și 56 de ani.
Cu cât excesul de greutate este mai mare, cu atât cresc riscurile de deces la o vârstă relativ tânără, se indică în acest studiu publicat în Annals of Internal Medicine.
Chiar și femeile care nu au fumat niciodată, dar care au suferit de obezitate înainte de a împlini 18 ani sunt predispuse riscurilor.
„Acest studiu subliniază importanța eforturilor de prevenire nu numai a obezității, dar și a creșterii moderate în greutate la copii”, a declarat Frank Hu de la Școala pentru sănătate publică din cadrul Universității Harvard, coordonator al acestui studiu.




