Aceste doua păcate, ținerea de minte a răului și osândirea aproapelui, sunt două motive principale pentru care nu ne putem împărtăși. Dacă ne împărtășim având aceste păcate, este spre osânda noastră.
Se împărtășesc unii, de pildă, soția se împărtășește, iar pe soț îl pune să stea la ușă, să vadă că-i cinstită. Și aceasta o face numai ca să-și liniștească soțul, s-o creadă că nu-i vinovată! Ea însă este vinovată! Și-i merge mai rău decât înainte. Așa încât, nu vă jucați cu aceste lucruri preasfinte. Nu le luați în ajutor ca pe niște unelte ale vicleniei umane, pentru că sunt niște ajutoare false.
Suntem niște mincinoși când cerem lucruri de care nu suntem vrednici; pentru că osândim, invidiem, urâm și vrem să ne miluiască Dumnezeu. Dumnezeu miluiește, dacă și noi miluim! Ne iartă, dacă și noi iertăm!
Când ne aflăm într-o situație de mânie, ni se pare că nu putem să iertăm, se ridică harul de la noi și nu ne putem ruga liniștiți. Chiar dacă ne rugăm, rugăciunea noastră cade în gol. Nu o aude nimeni. Dumnezeu o aude, fără îndoială, dar nu ține seama de ea, pentru că Îi călcăm o poruncă pe care a zis-o în Tatăl nostru: Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.
Este o condiție foarte umană, pusă în „Tatăl nostru” de Însuși Mântuitorul Hristos. Dacă respectăm aceasta, ni se iartă mulțimea păcatele noastre! Nu iertăm, nu ni se iartă! Știți cum spune Mântuitorul: când vii la biserică și aduci darul tău – prescura și lumânarea la Sfântul Altar -, dacă îți aduci aminte pe cale că cineva are ceva asupra ta -, te-ai certat cu cineva și are mânie și tu, de asemenea, dacă ai mânie împotriva lui -, lasă darul tău acolo sau de unde l-ai luat; nu-l mai aduce la biserică, ci du-te întâi și te împacă cu fratele tău și după aceea venind, adu-ți darul tău. Altfel nu este primit darul tău și nici rugăciunea nu este primită!
Mai mult decât atât, noi, când ne rugăm: și ne iartă … precum și noi iertăm, dar nu iertăm, indirect cerem osânda: „Doamne, precum eu nu iert, nici Tu nu cumva să mă ierți!” Așa reiese din această rugăciune. Eu îl urăsc de moarte pe celălalt, mi-a făcut foarte mult rău; nu pot ierta, nici Dumnezeu nu mă iartă. Și, când mă rog să mă ierte, atunci se întoarce starea în care mă aflu, și în loc să mă ierte, mă osândește. Eu o cer aceasta: ” Iartă-mă, cum iert și eu!” Însă, eu nu iert! „Nu mă ierta nici tu, Doamne!” Astfel ne rugăm noi înaintea lui Dumnezeu.
Păcatul desfrânării
Mai sunt și alte păcate mari. Un păcat foarte important, care este de foarte mulți practicat, și de români, și de toată lumea în momentul care vorbim, este păcatul desfrânării. Acest păcat pe care îl spunem cu foarte multă sfială, cu un fel de jenă, ne este rușine să-l spunem, însă îl facem cu foarte multă învoire și acceptare lăuntrică. Fel de fel de forme ale acestui păcat sunt în legătură cu păcatul sodomiei și diferite chipuri ascunse ale perversiunii, pe care le fac oamenii, femeile, tinerii. Le caută orbește, ca să-și satisfacă niște pofte cu mult mai prejos de chipul lui Dumnezeu din noi. Sau, femeile sunt nevoite să accepte niște condiții în care sunt puse, pentru că bărbații le obligă să facă anumite lucruri și ele se supun. Însă, când îi mustră conștiința, sau pe el sau pe ea, atunci aleargă la duhovnic să se spovedească. Și duhovnicul ascultă și nu poate lua niște hotărâri, pentru că hotărârile pentru păcate sunt luate de Sfintele Sinoade Ecumenice, de Sfinții Părinți, care au cumpănit și judecat toate aceste stări sufletești în care ne aflăm și au hotărât niște pedepse, care sunt un fel de tratamente ca să ne putem vindeca de păcatul în care suntem.
Una dintre aceste canonisiri este aceea de a fi oprit de la Sfânta Împărtășanie un anumit timp. Depinde de gravitatea păcatului. Sunt păcate care se fac, de care ne este rușine să le numim și să le descriem. Este nevoie de împărtășanie dacă credinciosul ține cu tot dinadinsul să fie iertat. Și face fel de fel de canoane sau asupriri ale vieții sale omenești, prin post, înfrânare, milostenie, paza simțurilor, paza gândurilor, paza minții, paza întregii ființe omenești cu asprime și cu ciuda împotriva păcatului pe care l-a acceptat!
