Ține cât ține…

Am fost martor al unor întâmplări (de fapt, deloc întâmplătoare) care au transformat ultimul weekend într-unul cu adevărat memorabil. Mai întâi, cursa de Moto GP în care se aștepta ca Marc Marquez că devină recordman absolut la numărul de victorii consecutive, cele zece de până acum (adică toate cursele din actualul sezon!) constituind și ele un record, dar pe care Marquez în împarte cu alți doi motocicliști celebri. Ei bine, deși pleca din pole position, având așadar un avantaj încă din start, Marquez a obținut doar un amărât de loc 4, neprinzând nici măcar podiumul! A fost o cursă absolut nebună, în care „Il Dottore” (ăsta e pe bune, n-are nici un plagiat în CV!) l-a bătut direct pe Marquez, confruntarea dintre cei doi fiind realmente electrizantă. Îmi pare rău pentru Marquez, dar mă bucur enorm pentru Rossi, poate cel mai spectaculos competitor din istoria motociclismului. A fost, înainte de orice, dovada că orice chestie ține cât ține, dar până la urmă tot crapă.
Cam în același fel au stat lucrurile și în finala turneului de tenis de la Cincinatti (ăla masculin, că despre feminin chiar nu-mi face plăcere să mai scriu, după ce Sharapova a distrus-o iar pe Halep), unde s-au întâlnit Ferrer și Federer. Un „bătrân” de 33 de ani, Federer, și un „june” de numai 32 de ani! Federer a făcut instrucție cam toată săptămâna, cel mai hazliu meci al său fiind semifinala cu o gloabă canadiană, Raonic, care în afară de serviciul de măciucar n-are nici un argument pentru a fi numit tenismen. Ei bine, după un set câștigat de Federer cu 6-3, a început dezastrul: 0-5, apoi 1-6 în setul 2. Ca fan al său, vă jur că n-am avut nici un fel de emoții: era clar că Federer e cu 2, 3, poate 14 clase peste Ferrer. Astfel că finalul a fost cel așteptat. Prilej cu care scorul întâlnirilor Federer – Ferrer a ajuns la… 17-0! Pe Ferrer, așadar, gloria l-a ținut preț de un set. Pe Federer, de vreo 16 ani.