– Acesta le-a declarat polițiștilor că în incident i-au dispărut mai multe bijuterii, lucru infirmat în urma cercetărilor
Un tînăr care se întorcea de la discotecă a fost ajuns cu mașina și lovit cu o bîtă în cap chiar de către unul dintre verii săi. Tînărul cu pricina, Ioan Marius L., de 28 de ani, din satul Iacobești, s-a prezentat duminică în jurul prînzului la Postul de Poliție din comuna Dărmănești, reclamînd faptul că în timp ce se afla pe raza respectivei comune, a fost lovit cu o bîtă în cap și deposedat de un lănțișor din aur de 7 grame, un ghiul din aur de 3 grame, ceasul de mînă și un telefon mobil, acesta indicîndu-i și pe autorii incidentului, fiind vorba despre doi frați din localitatea Dănila, Dan George O., de 25 de ani, și Vasile Ovidiu O., în vîrstă de 20 de ani, aceștia fiind totodată și veri cu cel care a reclamat fapta. Imediat, polițiștii au intrat în alertă, aceștia stabilind faptul că victima, împreună cu doi prieteni, a stat la discoteca din Dărmănești pînă duminică dimineață în jurul orelor 4.00, după care a plecat spre casă însoțit de aceștia. Numai că, după cîțiva kilometri, cei trei au fost ajunși din urmă de un autoturism marca „Dacia”, din care au coborît mai mulți tineri care aveau intenția de a-i lua la bătaie. Cum cei doi prieteni ai tînărului au reușit să se facă nevăzuți, fugind pe cîmp, acesta a rămas singur pe marginea drumului, fiind lovit cu o bîtă în cap de către vărul său, Vasile Ovidiu O. După ce l-au lovit pe tînăr, agresorii s-au urcat în autoturism și au părăsit zona. Chiar dacă victima a reclamat că aceștia i-au furat mai multe lucruri, în urma audierilor polițiștii au stabilit că în cauză nu există infracțiunea de tîlhărie, după ce nici unul dintre cei audiați, printre care s-au numărat și prietenii tînărului, nu au observat ca tînărul să fi avut asupra sa bijuteriile pe care a reclamat că i-au fost furate. În cauză se fac cercetări pentru stabilirea vinovățiilor, urmînd ca după definitivarea acestora să se dispună procedural.