Timpul schimbării

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi și a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
-Părinte, sunt un om destul de rău. Aș vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totuși eu sper că după ce voi mai crește, voi putea să mă schimb, nu-i așa?
-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, și i-a spus:
-Vezi acest vlăstar?
-Da, părinte!
-Smulge-l!
Tânărul a scos brăduțul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduț ceva mai înalt, aproape cât un om.
-Acum scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomișorul acela, dar cu puțin efort a reușit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:
-Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te și mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom și, cu multă greutate, au reușit, în sfârșit, să-l scoată.
-Acum scoate-ți bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.
-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.
-Acum vezi, fiule? Și apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv și fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în ființa omului, creste și pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poți scoate și singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar ferește-te să lași răul să ți se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ți-l scoată. Nu amâna niciodată să-ți faci curățenie în viață mai târziu va fi mult mai greu.
„Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră dacă în noi rămân rădăcinile. Acestea vor crește din nou.”(Sf. Grigorie Dialogul)