Momentul Nașterii lui Iisus este, pentru tot creștinul, prilej de bucurie. În jurul mesei de Crăciun se adună acum tineri și bătrâni, copii și părinți, pentru a slăvi venirea Soarelui dreptății pe pământ. Satul românesc, dar și populația urbană încearcă în acest timp să se apropie mai mult de structurile patrimoniului spiritual tradițional. Despre simbolismul bucatelor de Crăciun, despre tradițiile populare prezente în această perioadă în lumea satului și cum ar trebui să trăim autentic această sărbătoare ne vorbește Doina Ișfănoni, director științific la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ din București.
Cum păstrează lumea satului românesc tradițiile referitoare la sărbătoarea Nașterii Domnului?
În satul contemporan, mai ales după 1989, asistăm la un fenomen foarte interesant pe care mulți îl numesc redivivus, adică reluarea unor obiceiuri, a unor practici lăsate în umbră din mai multe cauze. Odată cu retrocedarea pământurilor, cu întregirea proprietăților, oamenii din spațiul rural se întorc și către structurile de mentalitate ale patrimoniului imaterial și material cu o ciudată obediență în nădejdea că acestea sunt adevărate filoane de stabilitate. În primul rând, mentală, pentru că, într-o lume răvășită de noutăți și preocupată foarte mult de cu totul altfel de modele culturale, oamenii, mai ales cei de la sat, au nevoie de niște repere spirituale. Cercetările pe care le realizez ca etnolog mă pun în fața unei situații care mă uimește, ca specialist. Poate părea un soi de paseism, dar nu este. Analizând mai atent, îți dai seama că există o foame de repere stabile, de sistem coerent de valori. Or, tradiția intră în acest nomenclator de stabilitate valorică care conferă omului șansa să despartă timpul cotidian de cel de sărbătoare. Și atunci, dacă în timpul obișnuit este bulversat de ceea ce se întâmplă în cotidian, în timpul de sărbătoare el revine la o serie întreagă de tradiții care, pentru om, emoțional, dar și social, restabilesc elemente de coeziune familială, restabilesc relaționările de comunicare comunitară și, astfel, el se reașază în planul mentalitar pe o rădăcină identitară. Din punctul de vedere al strategiilor culturale, sigur, nu îl sprijină nimeni. Asistăm la formule spontane de manifestare, iar acestea sunt ajutate de mâna de specialiști care sunt în institutele de cercetare și în muzeele de profil, solidari cu această reapelare a unor valori ale trecutului, ca să nu se creeze confuzii, ca atunci când îți amintești ceva. De aici rezultă o interesantă colaborare în care specialistul devine reperul asemănător înțeleptului din lumea satului de altă dată pentru generațiile tinere, pentru familiile tinere care doresc să își reconsolideze acest sistem de valori.
„Lumea simte o nevoie personală pentru reașezare spirituală“
Este revenirea la tradiții un curent major în societatea românească?
În pragul marilor sărbători, pentru că nu putem reactiva orice sărbătoare (de pildă, scosul plugului și pregătitul lui pentru primul arat; nu mai ară nimeni acum cu plugul cu cai), nu se mai petrec ritualuri de purificare sau acte, descântece, oamenii caută repere spirituale. În comunitate s-a pierdut foarte mult. Oamenii au fost loviți de această nevoie umană de câștig și s-au dislocat în imigrație pendulatorie între serviciul de la oraș și întorsul în comunitate, unii zilnic, săptămânal, alții mai rar. Acum ne confruntăm cu marea migrațiune europeană care își creează acest pendul la intervale și mai mari. Dar acest fenomen are și o latură pozitivă. Românii dobândesc astfel o conștiință identitară. Pe această realitate, fenomenul revenirii la tradiții este un fel de pansament sufletesc. Suntem în preajma Crăciunului. Toată lumea începe să resimtă o nevoie personală pentru reașezare spirituală. Întorși din mediul din care au plecat, oamenii reactivează o serie de tradiții: umblă cu capra, fac ursul, joacă căiuții, merg cu plugușorul. Au nevoie de această aureolă spectaculară pe care trebuie să o dăm sărbătorii. Dacă ne aflăm la sărbătoarea Crăciunului, aproape incredibil se activează în toate satele urătorii cu „Bună dimineața la Moș Ajun“. E imposibil să nu îi vezi peste tot. Ba vin și cei care sosesc din ziua de 23 spre 24, pentru că, în Muntenia, ei anunțau ziua de dinaintea Ajunului Crăciunului. Ei strigă:
„Bună dimineața la Moș Ajun,
Că-i mai bun al lui Crăciun.
Sănătate, bogătate,
Să vă dea Domnul de toate“.
„Darurile au statut de ofrandă“
Când încep obiceiurile populare închinate praznicului Nașterii?
Din acest punct de vedere, sărbătorile încep încă din 23 decembrie. Toți copiii sunt preocupați acum să colinde prin vecini, printre cunoscuți și să întrețină acest obicei. Există și preocuparea gazdelor de a lua covrigii, merele, nucile. Atenție, vorbim despre pregătirea darurilor cu statutul de ofrandă. Pentru că darurile de Crăciun nu sunt orice cadouri pe care le putem face după cum ne trece nouă prin cap, ci reprezintă o formă canonizată de tip ritualic, în care răsplata celui ce are funcție augurală înseamnă cu totul altceva decât de obicei. Copilul nu vine la cerșit (aceasta este o confuzie urbană), el vine la un act solemn care anunță o mare sărbătoare. Vestitorilor nu este posibil să le dai orice, cum se întâmplă deseori mai ales la oraș, unde asistăm la golirea de semnificație a darului. Substituirea lui brutală cu o valoare abstractă anulează semnificațiile și banalizează sărbătoarea. Pentru că eu anunț vestitorului care face acest serviciu augural de a-mi meni sănătate, bogătate. Intrăm în timpul sacru, deja tăiem timpul obișnuit, pentru a face acest salt spre sărbătoare. Ca să facem acest salt trebuie să ne pregătim, pe noi înșine și tot ceea ce este în jurul nostru. Ne curățăm casele, gastronomia trebuie să fie adecvată, din care să nu lipsească câteva alimente care au statut de simbol. În spațiul rural nu lipsesc acum, de pe masa de Crăciun, colacii sau substitutul lor, cozonacii, cărnurile de porc cu toate sortimentele, vinul și dulciurile.
Masa Crăciunului, bucuria familiei
Descrieți povestea lui Crăciun.
La sat, lumea repetă mimetic anumite lucruri, le completează din panoplia de oferte mediatice care acum fac din sărbătoarea Crăciunului un fel de bombă comercială (să mă duc să mai cumpăr, să mă duc să mai iau), cu alte cuvinte – cantitatea în dauna calității. Nu, tradiția te învață ca tu să îți umpli masa acum, că ea nu trebuie să stea goală. Două lucruri rămân permanent, colacul, Crăciunița, care amintește de legenda Crăciunoaiei, cea care a fost pedepsită de soțul ei, Crăciun, fiindcă a lăsat-o să nască pe Fecioara Maria în ieslea grajdului lor. Crăciun a vrut să o alunge pe Maria, iar soția lui, ca toată solidaritatea feminină, a ajutat-o. Când a văzut că s-a încălcat cuvântul lui „pater familiae“, el i-a tăiat mâinile. Fecioara îi pune alte mâini de aur, el se minunează, se convertește la Hristos. Colacul acesta se face cu expresia mâinilor modelate deasupra. El este uns cu gălbenuș, simbol al aurului din care au fost făcute mâinile Crăciunoaiei. Pe de altă parte, pe masă se adună tot felul de bucate. Porcul și carnea de porc are simbolismul ei, deși precreștin. Este întruchiparea zeiței păgâne Demeter, care simboliza pământul, ea fiind zeița care ne ține în viață, pentru că din pământ ne hrănim. Jerfa lui, care este violentă, este sacrificiul zeului care moare, pentru a renaște mai puternic. Pe masă stau și ale porcului, și colacii, vinul, dulciurile. Nu că am mânca mai mult, ci pentru că este semnul abundenței pe care ne o dorim în anul care vine. Mâncarea are funcție augurală, nu funcție de stocare în stomac a unei cantități de hrană cât mai mari. Tot acum nu se stinge lumina, fiindcă sărbătoarea este lumină. Lumina nu se mai stinge din fereastră, spun țăranii, și poarta nu se mai încuie, așteptând colindătorii. Satul de astăzi își reface aceste lucruri. Omul nu știe toate aceste semnificații, dar el apelează la ceea ce știe că au făcut bunicii și ajunge să cultive din nou colindătorii, urătorii, pregătirile tradiționale și începe să își redefinească sfera de relații, făcând din masa Crăciunului bucuria familiei.
(Augustin Păunoiu)
