Timpul de așteptare pentru obținerea unei cărți electronice de identitate la nivelul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Suceava a crescut, ceea ce a provocat nemulțumiri în rândul solicitanților. Prefectura Suceava a informat că „estimările inițiale în procesul de înmânare a cărții electronice de identitate” au fost depășite, „aspect care a condus la apariția unor nemulțumiri și dificultăți pentru persoanele aflate în imposibilitatea de a utiliza un act de identitate valabil”.
Pentru a preveni astfel de situații, Prefectura și SPCLEP le transmit sucevenilor să verifice din timp valabilitatea cărții de identitate și să își programeze online depunerea cererilor pentru eliberarea unei noi cărți de identitate, accesând platforma oficială: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/create?judet=SV .
Termenul de eliberare în Suceava este în mod uzual între 5 și 10 zile lucrătoare, dar dacă CEI se ridică de la un al serviciu din țară, timpul de așteptare se poate prelungi cu până la 10 zile lucrătoare.
Prefectura precizează în comunicatul de presă transmis că ridicarea cărții de identitate electronice se face exclusiv de către titular, deoarece la momentul eliberării acesta trebuie să seteze codurile PIN aferente celor două certificate înscrise pe CEI: de autentificare, respectiv de semnătură electronică avansată.
De asemenea, în situația solicitării ridicării actului dintr-un alt SPCLEP din țară, cetățenii trebuie să aibă în vedere prelungirea timpului de așteptare.
Informații detaliate privind noua Carte Electronică de Identitate pot fi consultate pe platforma oficială: https://carteadeidentitate.gov.ro/.
Printre avantajele CEI autoritățile menționează faptul că este un document securizat, recunoscut la nivel european; oferă posibilitatea de autentificare electronică pentru accesarea serviciilor publice și private online; conferă o siguranță mai mare datelor personale prin utilizarea codurilor PIN individuale; simplifică interacțiunea cu furnizorii de servicii.
„Recomandăm tuturor cetățenilor să își programeze din timp depunerea cererilor, pentru a evita aglomerația, perioadele de așteptare neprevăzute și situațiile în care pot rămâne fără act de identitate valabil”, se mai arată în comunicat.
