Baza sportivă “1 Mai” din Ițcani, cu o suprafață de 15.700 mp, a fost dată în folosință gratuită Liceului cu Program Sportiv pentru o perioadă de zece ani, în loc de un an, cum era prevăzut în proiectul de hotărâre de Consiliu Local, discutat în ședința de joi.
Decizia a fost luată în urma unui amendament propus de Corneliu Vornicu, șeful comisiei de sport și tineret:
„Având în administrare această bază sportivă, LPS poate încerca să atragă finanțatori, dar nimeni nu va veni să bage bani acolo dacă stadionul e preluat doar pe un an de zile, sau chiar pe trei ani. Zece ani ar fi mult mai potrivit”, a spus Vornicu.
Cum propunerea sa a fost agreată de majoritatea colegilor, în următorii zece ani stadionul Ițcani va fi administrat de LPS, care l-a solicitat în vederea desfășurării antrenamentelor și meciurilor din competițiile în care sunt angrenați elevii liceului, principala motivație fiind faptul că unitatea de învățământ „nu dispune de o bază sportivă decentă”.
Potrivit unei adrese trimise de Federația Română de Fotbal, din 2013 stadionul din Ițcani, care era folosit ca teren de antrenament de echipa de fotbal Rapid Suceava, nu mai poate găzdui meciuri oficiale, fiind necesare investiții serioase pentru reparații.