Directorul general al FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, miercuri, că argumentele contestației depuse de bănățeni în ceea ce privește legitimarea jucătorilor Tiberiu Bălan și Dacian Varga la Rapid sunt solide, dar că timișorenii ar accepta și rejucarea meciului dacă LPF va decide astfel
„Cred că argumentele noastre sunt destul de solide. Un jucător din Liga I nu poate evolua fără să aibă viza LPF, pentru că cea care organizează competiția este LPF. Neavând acest document, ba mai mult, având un înscris de la Ligă prin care erau anunțați să nu-i folosească pe jucători, cei de la Rapid i-au introdus totuși pe teren”, a declarat Chivorchian la ieșirea de la Comisia de Disciplină a LPF.
Oficialul grupării timișorene a adăugat că și-ar fi dorit ca echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău să câștige pe teren meciul cu Rapid, însă și cei de la Rapid trebuie să plătească dacă au greșit. Gheorghe Chivorchian a adăugat că FC Timișoara ar accepta rejucarea partidei din etapa a XX-a a Ligii I, însă comisia LPF este cea în măsură să ia o astfel de decizie.
Președintele Consiliului de Administrație al FC Rapid, Ion Taban, a declarat, miercuri, la ieșirea de la Comisia de Disciplină a LPF, că legitimarea jucătorilor Dacian Varga și Tiberiu Bălan la gruparea giuleșteană a fost corectă și a precizat că dreptul lor de joc este incontestabil. „Toate documentele noastre sunt legale. Legitimarea lui Varga și Bălan a fost corectă, iar dreptul lor de joc este incontestabil. S-a creat un mare scandal, dar asta e, cei de la Timișoara aveau dreptul să facă o contestație, chiar dacă aceasta este neîntemeiată”, a afirmat Taban.
„În legătură cu contestația depusă de FC Timișoara privind dreptul de joc al fotbaliștilor, Comisia de Disciplină a suspendat soluționarea, cel mai probabil până săptămâna viitoare, până la primirea unui punct de vedere din partea Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor. Asta înseamnă că așteptăm punctul de vedere al Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor privind dreptul de joc și a exercitării dreptului de joc al celor doi fotbaliști. Probabil Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor va judeca acest aspect în următoarea lor ședință, iar soluția va fi trimisă către noi. În ședința Comisiei de Disciplină se va lua o decizie în acest caz”, a declarat Ion Neagu, președintele Comisie de Disciplină a LPF.
Echipa Rapid București a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formația FC Timișoara, în primul meci al etapei a XX-a a Ligii I. La Rapid au jucat Dacian Varga și Tiberiu Bălan, jucători ce au fost împrumutați până la finalul sezonului de la Sportul Studențesc, transferul acestora fiind anunțat în cursul zilei de marți, 2 martie.