Antrenorul Viorel Hizo a declarat, vineri, că Dinamo nu își permite să nu joace corect meciul cu FC Timișoara, din ultima etapă, și că speră că o eventuală victorie sau o remiză a bucureștenilor, coroborată cu o victorie a FC Vaslui la Târgu-Jiu, va duce echipa vasluiană în preliminariile LC.
„Cred că Dinamo nu-și permite să nu joace corect la Timișoara. Când oprești jucătorii înainte de un meci atât de important, cum este finala Cuperi României cu Steaua, îți scoți echipa din mână. Am făcut-o și eu și am menajat anumiți jucători la unele partide și nu am mai dat același randament în meciul următor. De aceea, cred că Dinamo este atât de matură și își știe foarte bine potențialul. Oricum, ultima etapă are implicații doar în ceea ce o privește pe Steaua, care trebuie să lupte pentru un loc de Liga Europa, și pe Vaslui, care speră la o calificare în preliminariile Ligii Campionilor”, a spus Viorel Hizo într-o conferință de presă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În ceea ce privește meciul pe care FC Vaslui îl va disputa cu Pandurii Târgu-Jiu, Hizo speră într-o victorie în fața unei echipe care pierde foarte greu pe teren propriu. „În primul rând, ne dorim ca noi, cei din staful tehnic, să aducem jucătorii la o motivație necesară să câștige acest meci, din deplasare. Pandurii este o echipă tânără, foarte talentată, care a pierdut foarte greu pe teren propriu, chiar dacă joacă la Turnu-Severin. De aceea, nu ne va fi foarte ușor să obținem cele trei puncte”, a conchis Viorel Hizo.
FC Vaslui va întâlni, sâmbătă, în deplasare, de la ora 17.00, formația Pandurii Târgu-Jiu, în cadrul etapei a XXXIV-a a Ligii I, ultima din actualul sezon. O eventuală victorie a Vasluienilor, coroborată cu un meci nul sau o înfrângere a formației FC Timișoara în întâlnirea cu Dinamo București, ar face ca echipa moldavă să încheie campionatul pe locul doi, care ar duce-o automat în preliminariile Ligii Campionilor.
Etapa a XXXIV-a a Ligi I programează următoarele meciuri:
FCM Târgu Mureș – Universitatea Cluj
Panduri Târgu Jiu – FC Vaslui
Rapid București – FC Brașov
CFR Cluj – Steaua București
Victoria Brănești – Gloria Bistrița
Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaș
FC Timișoara – Dinamo București
Astra Ploiești – Oțelul Galați
Sportul Studențesc – Unirea Urziceni
Clasament:
1. Oțelul Galați 33 20 7 6 45-25 67
2. FC Timișoara 33 16 15 2 59-37 63
3. FC Vaslui 33 17 11 5 50-27 62
4. Rapid București 33 15 11 7 42-22 56
5. Dinamo București 33 16 8 9 67-48 56
6. Steaua București 33 15 9 9 41-26 54
7. Gaz Metan Mediaș 33 13 13 7 39-31 52
8. CFR Cluj 33 11 12 10 49-42 45
9. Astra Ploiești 33 10 15 8 36-29 45
10. FCM Târgu Mureș 33 12 9 12 34-39 45
11. Universitatea Cluj 33 12 8 13 46-54 44
12. FC Brașov 33 10 13 10 34-39 43
13. Panduri Târgu Jiu 33 9 10 14 36-45 37
14. Gloria Bistrița 33 8 11 14 34-47 35
15. Universitatea Craiova 33 7 9 17 34-46 30
16. Unirea Urziceni 33 6 7 20 22-58 25
17. Victoria Brănești 33 4 10 19 33-61 22
18. Sportul Studențesc 33 6 2 25 33-57 20
Liga I
Timișoara și Vaslui se bat pe locul de Liga Campionilor
