Tehnicianul FC Timișoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, sâmbătă, după amicalul câștigat de echipa bănățeană, scor 3-0, cu Eintracht Frankfurt, în cantonamentul din Austria, că în proporție de 90 la sută a stabilit „primul 11” pe care se va baza în sezonul următor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„În proporție de 90 la sută cam știu echipa, știu primii 11. Vor mai fi unele modificări pentru că sunt jucătorii care intră mai motivați, cum au fost astăzi (n.r. – sâmbătă) unii care au intrat a doua repriză, iar cei care joacă mai modest vor fi înlocuiți. Depinde de starea de spirit pe care o manifestă fiecare jucător în teren, în funcție de acest lucru voi alcătui primul 11”, a spus tehnicianul echipei timișorene.
În cele trei partide amicale susținute până acum în stagiu din Austria, FC Timișoara a obținut trei victorii, cu Austria Karnten (scor 7-0), cu Garmin Sencur (5-1) și cu Eintracht Frankfurt (3-0), dar Sabău a precizat că elevii săi mai au încă de lucrat la îmbunătățirea calității jocului: „Ca rezultate stăm bine, dar deocamdată ca și calitate a jocului încă suferim. Suntem destul de bine organizați defensiv, dar pe posesie și pe viteză de joc suferim, dar avem timp în următoarele două jocuri să găsim și ritmul de joc. Până ieri (n.r. – vineri) am avut două antrenamente pe zi și este și normal ca echipa să fie puțin obosită. Este îmbucurător însă că aceste victorii ne dau mai multă încredere, mai mult entuziasm, chiar dacă eu sunt realist și nu analizeze în funcție de rezultat, ci de randamentul jucătorilor”.
În cantonamentul austriac echipa timișoreană mai are programate două partide de verificare, cu FC Koln (20 iulie) și cu Wigan Athletic (22 iulie).
Ritm susținut
Timișoara se pregătește intens pentru dubla cu Șahtior




