Liga I

Timișoara s-a impus în fața Rapidului



Timișorenii au câștigat meciul cu Rapidul după o gravă greșeală de portar
Timișorenii au câștigat meciul cu Rapidul după o gravă greșeală de portar

Formația FC Timișoara a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Rapid, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I, în care golul victoriei a fost înscris de Dejan Rusici, într-un moment în care bănățenii evoluau în inferioritate numerică, transmite corespondentul MEDIAFAX. FC Timișoara a rămas în inferioritate numerică în minutul 62, când Sreten Sretenovici a primit direct cartonașul roșu, după ce l-a lovit în figură pe Costin Lazăr, la un duel aerian.
Bănățenii au înscris golul victoriei în minutul 86, prin Dejan Rusici. La un corner de pe stânga, portarul rapidist Urko Pardo a ieșit greșit pe centrare, a scăpat mingea la picioarele lui Rusici, iar atacantul sloven a înscris de la șase metri.
La partidă au asistat 27.000 de spectatori, între care și o galerie a Rapidului, formată din aproximativ 250 de persoane.
Antrenorul rapidist Jose Peseiro, suspendat, a urmărit meciul de la tribuna oficială, unde a luat loc lângă acționarul George Copos.
Înainte de startul partidei, cele două galerii au scandat numele fostului internațional român Anton Doboș, aflat în comă după ce sâmbătă noaptea a fost implicat într-un accident rutier grav, la Cluj-Napoca. Galeria bănățeană a afișat și un banner dedicat fostului președinte al clubului FC Timișoara: „Toni, fii tare / Rămâi cu noi în continuare”.
Copos deplânge absența lui Peseiro de pe bancă Acționarul FC Rapid George Copos a declarat că în acest joc s-a simțit lipsa de pe banca tehnică a antrenorului principal Jose Peseiro, care, fiind suspendat, a urmărit partida de la tribuna oficială.
„Se pare că ne lipsește Peseiro pe bancă. Noi am jucat mai bine când ei au fost în inferioritate numerică, dar Timișoara a meritat victoria. A fost mai bună, și-a dorit mai mult și a meritat să câștige”, a spus Copos.
Antrenorul timișorenilor spune că echipa e în creștere de formă Antrenorul Dusan Uhrin jr. s-a declarat mulțumit de evoluția echipei FC Timișoara și a apreciat că jocul bănățenilor se schimbă în bine, după debutul mai slab de sezon.
„Suntem bucuroși că am câștigat. Am pregătit tactic toată săptămâna acest joc, dar din păcate strategia noastră a fost dărâmată de primirea cartonașului roșu. Ne-am dorit să fim mai activi, am fost, ne-am dorit să dăm mai multe goluri, nu ne-a ieșit. Până la eliminare, Poli a jucat fără greșeală. Vrem să ajungem și la anul în cupele europene”, a spus tehnicianul ceh.
Unirea Urziceni, a cincea victorie consecutivă Echipa Unirea Urziceni a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), formația Gloria Buzău, într-un meci contând pentru etapa VI-a a Ligii I, și a revenit pe primul loc în clasament.
În minutul 2, Dinu Todoran a câștigat un duel cu Doicaru, a trimis în careu, de unde Cristian Dănălache a reluat cu capul, de la aproximativ 6 metri.
În minutul 32, Bordeanu l-a faultat pe Tavares la marginea careului mic, lateral stânga, și arbitrul de centru Teodor Crăciunescu a dictat lovitură de pedeapsă, transformată de Alexandru Tudose.
În minutul 82, Onofraș aduce Unirea în avantaj în urma unui șut de la aproximativ 18 metri lateral stânga, balonul oprindu-se în vinclul porții lui Mincă, rămas fără replică.
În minutul 42, antrenorul Dan Petrescu și-a manifestat dezaprobarea față de una din deciziile luate de Teodor Crăciunescu și a fost atenționat de acesta că va fi trimis în tribună în cazul în care protestele vor continua. Președintele clubului din Urziceni, Mihai Stoica, a intervenit și el în discuția dintre cei doi, arbitrul de centru fiind huiduit de spectatori.
În minutul 83, Dan Petrescu a fost trimis în tribună de Teodor Crăciunescu din cauza protestelor repetate.
Dan Petrescu vrea să se lase de fotbal Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat că arbitrul Teodor Crăciunescu a avut „ochelari de cal” la faza din minutul 33, când a acordat penalti pentru oaspeți.
„Un asemenea arbitraj nu am mai văzut de la Gaz Metan – FC Brașov. Crăciunescu a avut ochelari de cal, a văzut el penalti de la mijlocul terenului. E clar faptul deranjăm pentru că suntem pe primul loc și că nu mă vor de bancă la meciul cu Rapid”, a spus Petrescu, pentru ediția electronică a cotidianului Pro Sport.
Dan Petrescu a precizat că arbitrii o să dezavantajeze formația sa în meciurile viitoare, așa cum s-a întâmplat și sezonul precedent. Tehnicianul grupării ialomițene a afirmat că se gândește să se lase de fotbal, pentru că nu mai suportă ceea ce i se întâmplă în Liga I.
Vasluiul, de neoprit Echipa FC Vaslui a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Oțelul Galați, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I.
Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Temwanjera, în minutul 67, acesta reluând în plasă un balon respins în față de Kolev la un șut al lui Burdujan.
Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat că este foarte greu de spus că gruparea vasluiană va câștiga titlul de campioană.
Aseară s-a mai jucat meciul Steaua – Pandurii Târgu Jiu.
Clasamentul Ligii I este următorul:
1. Unirea Urziceni 6 5 0 1 16-6 15 (+6)
2. FC Vaslui 6 5 0 1 8-3 15 (+6)
3. Dinamo București 6 4 1 1 11-6 13 (+4)
4. FC Timișoara 6 4 1 1 11-8 13 (+4)
5. Rapid București 6 4 0 2 9-4 12 (+3)
6. Steaua București 5 3 1 1 8-4 10 (+4)
7. Oțelul Galați 6 3 1 2 9-6 10 (-2)
8. FC Brașov 6 3 1 2 6-4 10 (+1)
9. Universitatea Craiova 6 3 1 2 7-6 10 (+1)
10. Farul Constanța 5 3 0 2 6-6 9 (0)
11. CFR Cluj 6 2 2 2 8-4 8 (-1)
12. Gloria Bistrița 6 2 1 3 8-9 7 (-2)
13. FC Argeș 6 2 1 3 7-9 7 (-2)
14. Gaz Metan Mediaș 6 1 2 3 7-10 5 (-4)
15. Pandurii Târgu Jiu 5 1 1 3 6-12 4 (-5)
16. Poli Iași 5 0 1 4 2-10 1 (-5)
17. Gloria Buzău 6 0 0 6 3-13 0 (-9)
18. CS Otopeni 6 0 0 6 5-17 0 (-9).



Recomandări

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii
Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii