LIGA I

Timișoara începe să semene a echipă



Timișoara începe să semene a echipă
Timișoara începe să semene a echipă

Echipa Poli Timișoara a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-0), formația CFR Cluj, într-un meci din etapa a VII-a a Ligii I. Pentru Poli au marcat Grigorie ’50, Mircea Oprea ’87 și Mansour ’90+1, iar CFR Cluj a punctat prin Coroian ’59. Poli Timișoara a deschis scorul în minutul 50, prin Ștefan Grigorie, care a înscris cu un șut din voleu, de la 10 metri, după o centrare din corner a lui Bălace. CFR Cluj a restabilit egalitatea în minutul 59, când Cristian Coroian a marcat dintr-un penalti acordat după ce Alexa l-a faultat în careu pe Tilincă. În minutul 79, arbitrul Vasile Bratu a dictat penalti pentru Poli Timișoara la un duel în careu între clujeanul Cadu și timișoreanul Pleșan. Grigorie a ratat, însă, desprinderea, trimițând balonul în bara din dreapta lui Țurcaș. Poli a revenit totuși în avantaj în minutul 87, când Mansour i-a pasat la 16 metri lui Mircea Oprea, iar acesta din urmă a înscris cu un șut la colțul lung, care a fost ușor deviat și de Manuel Jose, ceea ce l-a păcălit pe Țurcaș. Scorul final al partidei, 3-1, a fost stabilit în minutul 90+1, când Gueye Mansour a șutat de la 25 de metri poziție centrală, mingea a lovit bara, l-a lovit pe Țurcaș și a intrat în poartă. Mijlocașul Mihăiță Pleșan, introdus pe teren în minutul 62, a disputat primul meci oficial pentru Poli în acest sezon, după o lungă perioadă de indisponibilitate, provocată de o operație la genunchi. Președintele grupării Poli Timișoara, Marian Iancu, a venit la stadion însoțit de președintele divizionarei B Gheorghe Chivorchian. Suporterii timișoreni au afișat un banner cu mesajul „Te purtăm în suflet”, în memoria lui Andrei Drumea, fost membru al galeriei echipei Poli Timișoara, care în urmă cu câteva săptămâni a murit înecat, la vârsta de 19 ani. Acesta era poreclit „People” de colegii din galerie, care au aprins și lumânări ce au încadrat un portret al fanului decedat. Aceasta reprezintă prima înfrângere suferită de echipa CFR Cluj în acest campionat.
– Timișorenii, mulțumiți de rezultat
Jucătorii și antrenorii echipei Poli Timișoara s-au declarat foarte mulțumiți de victorie. „A fost un meci cu de toate, cu fotbal bun, suspans… Mi-aș fi dorit să exploatăm cele două ocazii imense avute în prima repriză, dar este bine că am trecut peste acel moment. Mă bucur pentru Grigorie că a marcat, dar sunt supărat că nu a dat gol și din 11 metri”, a spus Cârțu la finalul partidei. Tehnicianul formației bănățene speră ca Poli să se califice într-o cupă europeană la finalul acestui sezon, indiferent dacă o va face grație locului ocupat în campionat sau evoluției din Cupa României. Întrebat de ce nu îl folosește mai des pe Mircea Oprea, jucător care a intrat pe teren în minutul 84 al meciului de sâmbătă și a înscris în minutul 87, Cârțu a răspuns: „Oprea nu joacă mai mult pentru că trebuie să am și câteva rezerve care să facă diferența atunci când intră în teren”. Atacantul Gueye Mansour a declarat că i-a prins bine lovitura la cap din repriza a doua, când a lovit în plin bara porții clujene. „Mi-a prins bine că m-am lovit de bară, pentru că m-am trezit. Acum abia aștept să ajung acasă, pentru că mi-e foame. Am încercat în cantonament să-i învăț și pe colegi să danseze așa cum am făcut-o după gol, dar n-au învățat nimic. Doar cu Emeghara am reușit să dansez”, a spus Mansour. Ștefan Grigorie a afirmat că le rămâne dator coechipierilor săi Gueye Mansour și Mircea Oprea pentru faptul că au reușit să marcheze după ce el a ratat un penalti în minutul 79. „Le mulțumesc colegilor că au marcat după ce am ratat eu penalti. O să-i scot la o bere pe Oprea și Mansour”, a punctat Grigorie.
– Dorinel Munteanu s-a dus benevol la controlul antidoping
Antrenorul-jucător al formației CFR Cluj, Dorinel Munteanu, s-a oferit să efectueze testul antidoping după meciul cu Poli Timișoara, în ciuda faptului că nu a fost selecționat la tragerea la sorți, pentru a pune capăt valului de suspiciuni creat în ultimele etape. „E cazul să se termine odată cu această poveste și ca toți cei care au zis despre mine că aș fi dopat să viseze frumos și să se gândească la lucruri frumoase. Sunt oameni care au intrat acum doi, trei ani în fotbal, au făcut ei calcule și și-au dat seama că sunt eu dopat”, a afirmat Dorinel Munteanu. Președintele grupării ardelene, Iuliu Mureșan, a explicat că Dorinel Munteanu a luat decizia de a se prezenta benevol la controlul antidoping după ce s-a consultat cu oficialii clubului. „Dorinel nu a fost tras nici astăzi la sorți, dar am hotărât să facă testul ca să se termine odată cu subiectul ăsta”, a subliniat Mureșan. Referitor la meciul cu Poli Timișoara, Dorinel Munteanu a afirmat că acesta a fost „cel mai slab joc” al clujenilor de când el antrenează această echipă. „Arbitrii au fost cei mai buni oameni de pe teren azi, au stricat spectacolul sportiv. Sunt supărat pe atitudinea pe care au avut-o astăzi jucătorii mei. Rezultatul a fost meritat pentru Poli. Este un semnal de alarmă că un arbitru a plecat de la meci la pauză (n.r. – la meciul CFR Timișoara – CSM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a), probabil că ar fi trebuit să plece și arbitrul de la meciul nostru”, a comentat Munteanu.
– Scaunul lui Gianini, în pericol
Echipa FC Argeș a pierdut, cu scorul de 0-1 (0-0), meciul susținut, sâmbătă, pe teren propriu, în fața formației Farul Constanța, în etapa a VII-a a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 87 de Mihai Guriță, care a marcat cu un șut din interiorul careului, după o pasă a lui Băcilă. Pe stadionul „Nicolae Dobrin” au fost prezenți aproximativ 1.000 de spectatori. Echipa Farul Constanța a fost însoțită la Pitești de șase suporteri.
– Supoteri gălățeni, opriți să intre pe stadion
Echipa Jiul Petroșani a pierdut, cu scorul de 1-2 (1-2), meciul susținut, sâmbătă, pe teren propriu, împotriva formației Oțelul Galați, în etapa a VII-a a Ligii I. Pentru Jiul a marcat Adrian Ilie, în minutul 2, iar Oțelul a punctat prin Daniel Stan ’32 și Gado ’40. Jiul a deschis scorul în minutul 2, prin fundașul Adrian Ilie. Jiul a beneficiat de o lovitură liberă de pe partea dreaptă, Lungan a prelungit cu capul spre colțul lung, unde Vâtcă a prins mingea, dar apoi a scăpat-o în fața lui Ilie, care a atins-o și cu mâna și apoi a împins-o în poartă. Oțelul a restabilit egalitatea în minutul 32, prin Daniel Stan, care a reluat în plasă, de la șase metri, un balon trimis de pe stânga de Semeghin, din lovitură liberă. Oaspeții au trecut în avantaj în minutul 40, când Ramses Gado a marcat cu capul de la 8 metri, din spatele unui fundaș al Jiului. În minutul 85, Dan Găldeanu (Jiul) a trimis mingea în bară. La meci au fost prezenți aproximativ 1.000 de spectatori. Mai multor suporteri gălățeni le-a fost interzis accesul pe stadionul din Petroșani, jandarmii având o listă cu numele suporterilor care au interdicție pe arenele din România.
– Pandurii a câștigat cu un gol înscris de portar
Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Unirea Urziceni, în cadrul etapei a VII-a a Ligii I. Singurul gol al partidei a fost reușit de Pandurii, în minutul 82. Portarul Robert Bălăeț a transformat o lovitură de la 11 metri, dictată de arbitrul Alexandru Deaconu după un henț comis în careu de Răzvan Odoroabă. În pauza meciului, poliția locală a oferit galeriei echipei Pandurii un premiu pentru fair-play, deoarece nu au existat incidente pe întreg parcursul sezonului trecut. La meci au asistat aproximativ 4.000 de spectatori. Vineri s-au jucat două partide, UTA-Gloria Bistrița 0-1 și Universitatea Craiova-Poli Iași 3-3. Ieri s-au mai jucat meciurile FC Vaslui – Dinamo București, FC Național – Ceahlăul Piatra Neamț și derbiul Steaua-Rapid.
Clasament:
1. Dinamo 6 6 0 0 13-2 18 (+9)
2. Steaua 6 5 1 0 13-1 16 (+7)
3. CFR Cluj 7 5 1 1 16-7 16 (+7)
4. Poli Timișoara 7 3 3 1 7-4 12 (0)
5. Oțelul Galați 7 4 0 3 12-10 12 (+3)
6. Poli Iași 7 3 2 2 10-9 11 (+2)
7. Gloria Bistrița 7 3 1 3 7-4 10 (+1)
8. Farul Constanța 7 3 1 3 8-8 10 (+1)
9. UTA Arad 7 3 1 3 8-9 10 (-2)
10. Rapid București 6 2 3 1 5-3 9 (0)
11. Ceahlăul 6 3 0 3 6-8 9 (0)
12. Unirea Urziceni 7 3 0 4 5-9 9 (0)
13. Pandurii 7 2 1 4 5-9 7 (-5)
14. U. Craiova 7 1 3 3 8-16 6 (-6)
15. Jiul Petroșani 7 1 2 4 5-7 5 (-7)
16. FC Vaslui 6 1 1 4 5-13 4 (-5)
17. FC Național 6 1 0 5 4-11 3 (-6)
18. FC Argeș 7 1 0 6 2-9 3 (-9)
Stângă, antrenorul-jucător bătăuș
Directorul Școlii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a declarat că antrenorul-jucător al formației Universitatea Craiova, Ovidiu Stângă, ar trebui judecat ca fotbalist pentru faptul că l-a lovit pe Andrei Ionescu (foto), deoarece el oricum nu are încă diplomă de antrenor. Antrenorul-jucător al echipei Universitatea Craiova, Ovidiu Stângă, l-a lovit pe coechipierul și, totodată, elevul său Andrei Ionescu, la finalul partidei de pe teren propriu cu Poli Iași, încheiată la egalitate, scor 3-3, vineri, în etapa a VII-a a Ligii I. Stângă s-a dus spre Ionescu, care era așezat pe gazon, reproșându-i o greșeală care a premers golul trei înscris de Poli Iași, l-a tras de păr și apoi l-a lovit cu capul în figură. Extrem de nervos, Stângă a aruncat apoi cu o gheată în tribună și a părăsit terenul plângând. El a fost primul oltean care a plecat de la stadionul „Ion Oblemenco”, la numai 10 minute după fluierul final al partidei.


Timișoara începe să semene a echipă
Timișoara începe să semene a echipă
Timișoara începe să semene a echipă
Timișoara începe să semene a echipă


Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului
CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului