Liga I

Timișoara, dusă de TAS în Liga Campionilor



Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a anunțat, joi, pe site-ul oficial, că FC Timișoara va primi înapoi cele șase puncte cu care fusese penalizată, iar echipa bănățeană va putea astfel participa în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, trecând pe locul doi în clasamentul Ligii I.
„Penalizarea cu șase puncte a SC Fotbal Club Timișoara SA, decisă de Comisia de Disciplină a FIFA în data de 3 septembrie 2008 și implementată de Federația Română de Fotbal printr-o hotărâre la 4 septembrie 2008 este anulată”, se arată în comunicatul de pe site-ul oficial al TAS.
La începutul lunii septembrie 2008, FIFA a cerut FRF să penalizeze cu șase puncte echipa FC Timișoara pentru nerespectarea unor prevederi ale deciziei TAS în legătură cu palmaresul formației Politehnica Timișoara. Comitetul Executiv al FRF a decis punerea în aplicare a deciziei FIFA de penalizare cu șase puncte a echipei FC Timișoara pentru neexecutarea punctului 3 din hotărârea TAS, pronunțată la 25 aprilie 2008, în cazul palmaresului grupării Politehnica. Punctul trei al hotărârii TAS din 25 aprilie 2008 se referă la schimbarea culorilor clubului de către FC Timișoara, astfel încât acestea să nu mai includă culoarea violet. SC FC Timișoara SA, gruparea din Liga I, prezidată de Marian Iancu, și SC FC Politehnica Timișoara SA, clubul patronat de omul de afaceri italian Claudio Zambon care activează acum în Liga a IV-a, își dispută de mai mult timp palmaresul și însemnele Politehnicii Timișoara, club fondat în 1921.
Inițial, TAS trebuia să anunțe decizia în cazul FC Timișoara la 5 iunie, însă a amânat anunțul pentru 11 iunie.
Cum vom fi reprezentați în Europa
Tabloul de onoare al Ligii I, sezonul 2008/2009, arată astfel:
Liga Campionilor: Unirea Urziceni (grupe), FC Timișoara (turul trei preliminar)
Liga Europa: CFR Cluj (finalistă a Cupei României, turul patru preliminar), Dinamo București (locul 3, turul patru preliminar), FC Vaslui (locul 5, turul trei preliminar) și Steaua București (locul 6, turul doi preliminar).
Retrogradate: Gaz Metan Mediaș, Farul Constanța, CS Otopeni (3 puncte penalizare în sezonul 2009/2010) și Gloria Buzău (8 puncte penalizare în sezonul 2009/2010).
Promovate: Ceahlăul Piatra Neamț, CSM FC Ploiești, Unirea Alba Iulia și Internațional Curtea de Argeș.
Clasamentul final al Ligii I:
1. Unirea Urziceni 34 21 7 6 51-20 70 (19)
2. FC Timișoara 34 20 7 7 58-38 67 (16)
3. Dinamo București 34 20 5 9 56-30 65 (14)
4. CFR Cluj 34 16 11 7 44-26 59 (8)
5. SC Vaslui 34 17 6 11 44-37 57 (6)
6. Steaua București 34 14 14 6 44-27 56 (5)
7. Universitatea Craiova 34 15 11 8 44-25 56 (5)
8. Rapid București 34 16 7 11 44-34 55 (4)
9. FC Brașov 34 14 13 7 35-25 55 (4)
10. FC Argeș 34 12 8 14 41-47 44 (-7)
11. Pandurii Târgu Jiu 34 11 10 13 27-36 43 (-8)
12. Oțelul Galați 34 11 7 16 37-48 40 (-11)
13. Gloria Bistrița 34 11 5 18 32-44 38 (-13)
14. Politehnica Iași 34 10 7 17 32-47 37 (-14)
15. Gaz Metan Mediaș 34 10 6 18 36-51 36 (-15)
16. Farul Constanța 34 8 6 20 27-56 30 (-21)
17. CS Otopeni 34 5 7 22 32-54 22 (-29)
18. Gloria Buzău 34 4 5 25 23-62 17 (-34)



Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului
CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului