Liga I

Timișoara a încurcat Steaua chiar la București



Timișoara a jucat corect și a furat Stelei două puncte
Timișoara a jucat corect și a furat Stelei două puncte

Echipa Steaua București a terminat la egalitate, marți, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), partida cu formația Poli Știința Timișoara, din etapa a XXXI-a a Ligii I și și-a întrerupt seria de zece victorii consecutive.
Steaua a deschis scorul în minutul 49 prin Goian, care a reluat cu capul din interiorul careului un balon centrat din corner de Mendoza.
În minutul 65, Artavazd Karamyan a pătruns pe partea stângă, a centrat în mijlocul careului și Gigel Bucur a reluat mingea în plasă de la 10 metri.
Partida a început cu o întârziere de șapte minute pentru că timișorenii nu au avut suficient timp pentru a efectua încălzirea, după ce autocarul lor a ajuns la stadion cu doar 45 de minute înainte de startul partidei din cauza blocajelor din trafic.
Mijlocașul stelist Bănel Nicoliță a fost huiduit de suporteri încă de la începutul partidei, iar în minutul 12 antrenorul Marius Lăcătuș s-a întors către suporteri și le-a cerut să înceteze.
La finalul partidei a avut loc o serie de altercații pe teren între persoanele aflate pe cele două bănci tehnice.
Becali, supărat că echipa a pierdut două puncte Finanțatorul Gigi Becali a declarat, marți seară, la Sport.ro, că Steaua a remizat cu Poli Știința Timișoara, deoarece jucătorii steliști au vrut să facă spectacol și a precizat că el este interesat doar de puncte.
„Sunt supărat pentru că nu trebuia să pierdem acel avantaj de două puncte. Din cauza figurilor noastre, care vrem să facem spectacol. Mă interesează să câștigăm trei puncte, nu spectacol. Facem figuri. Nu am nevoie de spectacol, ci de trei puncte. Jucătorii s-au dăruit, au jucat, dar n-ai voie la 1-0 să închizi jocul. Scăpam pe contraatac dacă eram profesioniști. Vreau să iau trei puncte, am 1-0, închid jocul și la revedere”, a spus Becali. „Ce o vrea Dumnezeu. Dumnezeu știe tot, dar te ține în tensiune. Probabil avem păcate. Dacă Dumnezeu vroia să-mi dea o palmă tare nu scotea Neșu și pierdeam meciul. Dar încă mă mai iubește. Dacă vrea Dumnezeu pierzi tot”, a completat Becali.
Iancu regretă că Timișoara nu a câștigat Patronul grupării Poli Știința Timișoara, Marian Iancu, a declarat că regretă faptul că formația pregătită de Dusan Uhrin jr. nu a câștigat meciul cu Steaua.
„Îmi pare rău că nu am câștigat. Aveam posibilitatea să și câștigăm dar și să pierdem. Am jucat curat. Ăștia suntem noi. S-a jucat pe teren și s-a jucat fotbal. A fost încrâncenare. Este bine că există și aveți certitudinea că se poate juca și curat. Este momentul să ne bucurăm că am rămas verticali și că cei care ne susțin și ne iubesc se pot mândri cu noi”, a declarat Marian Iancu.
Iancu consideră că important este mesajul pe care l-a transmis Poli Știința Timișoara marți seară. „Sper să vină mulți după noi”, a subliniat Iancu.
Lăcătuș: „Titlul depinde doar de noi” Antrenorul echipei Steaua București, Marius Lăcătuș, a declarat că speră ca la 7 mai să sărbătorească cucerirea titlului și nu împlinirea a 22 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni din 1986.
„Noi stăm doar la mâna noastră. Dacă facem trei victorii suntem campioni. Ce se întâmplă cu CFR Cluj e mai puțin important. Bine, dacă se încurcă putem avea o variantă în plus. Și eu aș vrea să câștig titlul la vreo zece puncte distanță, dar credeți că e ușor? Sper să câștig al 11-lea titlu cu Steaua. Cred că e cel mai greu, deși ca intensitate a fost cel în care ne-am luptat cu Rapid (n.r. – sezonul 1997/1998). Să fim campioni după o victorie în Groapă (n.r. – stadionul Dinamo) e puțin credibil, dar ar fi bine. Ce se va întâmpla la meciul cu Buzău? Știți cum se spune, e mai aproape de piele maioul decât cămașa”, a spus Lăcătuș.
Marius Lăcătuș a declarat că Steaua nu mai are voie să facă pași greșiți până la finalul sezonului. „Dacă am făcut egal acum însemnă că o să câștigăm următoarele trei meciuri, pentru că nu mai avem voie să facem pași greșiți. Nici nu vreau să mă gândesc la înfrângeri. Oricum nu trebuie să uităm de unde am venit și unde am ajuns în clasament, de diferența pe care am recuperat-o. Acest rezultat trebuie să ne aducă cu picioarele pe pământ și să dăm totul să câștigăm meciurile următoare, iar acest egal va fi dat uitării. Și în campionatele trecute s-a jucat cu sufletul la gură, dar nu se poate compara lupta cu Dinamo, care este mai veche, cu cea pe care o avem acum cu CFR Cluj”, a spus Lăcătuș.
Antrenorul timișorenilor, bucuros de rezultat Antrenorul formației Poli Știința Timișoara, Dusan Uhrin jr., a declarat că poate afirma că modificările pe care le-a operat în echipa sa la această partidă pot fi considerate un experiment reușit.
Înaintea meciului cu Steaua, Uhrin a anunțat că este momentul să alcătuiască o echipă experimentală după ce Poli înregistrase un șir de rezultate nefavorabile. Oficialii cubului CFR Cluj, grupare aflată în luptă cu Steaua pentru câștigarea campionatului, s-au temut că, prin acest „experiment”, Uhrin vrea să înlesnească victoria elevilor lui Marius Lăcătuș în meciul de pe stadionul din Bulevardul Ghencea.
„Sunt foarte bucuros că am reușit să anulăm toate speculațiile nefondate. În România sunt cu 1.000 la sută mai multe speculații decât în Cehia. Pe Popa nu l-am băgat pentru că primeam goluri, iar Ganea jucase deja foarte multe meciuri și era o problemă fizică. Cred că ne-a reușit experimentul”, a spus tehnicianul ceh.
El a precizat că și-a propus să obțină un punct în Ghencea și a explicat apoi cum a reușit să oprească seria victoriilor Stelei: „Am vrut măcar un punct și ne-a ieșit. Adversarul a avut mai multe ocazii, dar și noi puteam câștiga cu 2-1. Am închis bine jocul în repriza a doua și sunt bucuros pentru acest rezultat. E posibil ca Steaua să ia campionatul și e frumos să știi că ai luat patru puncte campioanei. Noi am jucat în Ghencea diferit față de alții. Am încercat să nu ne deschidem”, a afirmat Uhrin.
Nervi întinși la maxim pe final Rugat să comenteze incidentul dintre translatorul său și antrenorul Stelei, Marius Lăcătuș, Uhrin a spus că a fost o descărcare nervoasă inutilă. „Nu știu ce s-a întâmplat la final. Au fost nervi inutili, dar practic nu s-a întâmplat nimic”, a spus Uhrin jr..
Traducătorul lui Uhrin jr., Cristian Low, a intrat pe teren la finalul meciului și a făcut gesturi de bucurie care l-au enervat pe Lăcătuș.
În prima fază, tehnicianul stelist nu a ajuns la Low fiind oprit de oficialii „roș-albaștrilor”. După câteva încercări, Lăcătuș a ajuns la Low și l-a lovit pe acesta cu palma în față, fiind apoi calmat de Ionel Ganea și de alte persoane aflate în apropiere.
După acest incident, la vestiare, Dusan Uhrin jr. i-a reproșat lui Marius Lăcătuș atacul asupra traducătorului, tehnicianul stelist răspunzându-i că „nu se face așa ceva”, referindu-se la gesturile traducătorului.
„Steluța”, aproape de retrogradare Din aceeași etapă s-au mai jucat meciurile Farul Constanța – Gloria Bistrița, scor 1-0, Pandurii Târgu Jiu – UTA, scor 2-1, și Gloria Buzău-Oțelul Galați, scor 0-4, în timp ce restul partidelor s-au jucat după ora închiderii.



Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava
Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava