Timiș: Un copil de 13 ani a fost găsit spânzurat într-o hală din curtea casei



Un copil de 13 ani din orașul Gătaia, județul Timiș, a fost găsit de către fratele său mai mare spânzurat într-o hală din curtea gospodăriei, unde își aranjase un loc de joacă, iar polițiștii cred că este vorba despre o moarte accidentală, informează Mediafax.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Timiș, Ancuța Morariu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, joi, un copil de 13 ani a fost găsit spânzurat, de către fratele său mai mare, în vârstă de 14 ani.”Un copil de 13 ani a fost găsit spânzurat într-o hală din curtea casei în care domicilia, în orașul Gătaia din județul Timiș. Din primele cercetări, se pare că a fost o moarte accidentală, trupul băiatului fiind transferat la IML pentru efectuarea necropsiei, urmând ca medicii să stabilească cu exactitate cauza mortii”, a declarat Ancuța Morariu.Potrivit polițiștilor de la fața locului, copilul își amenajase un loc de joacă în acea hală și, cel mai probabil, s-a spânzurat din joacă. Băiatul mai avea doi frați, iar în momentul când s-a petrecut accidentul părinții erau plecați la serviciu.



Recomandări