Timiș: 14 migranți din Siria și Iran prinși la frontiera cu Serbia



Un număr de 14 migranți din Siria și Iran care încercau să intre ilegal din Serbia în România au fost prinși, în noaptea de miercuri spre joi, de polițiștii de frontieră din Timiș, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, polițiștii de la Sânnicolau Mare și Lunga au prins 14 migranți – 11 sirieni și 3 iranieni – care încercau să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, având ca destinație finală un stat din vestul Europei.”În data de 01.09.2016, în jurul orei 03.40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare au observat cu ajutorul Sistemului Optronic de Supraveghere Attica cu termoviziune, în vegetația din apropierea frontierei cu Serbia, pe direcția localității Beba Veche, un grup de persoane care nu își justifica prezența în zonă. Imediat, polițiștii de frontieră au declanșat o acțiune specifică, fiind depistate la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră 11 persoane (6 bărbați, 4 femei și 1 minor) care au fost preluate și transportate la sediul Poliției de Frontieră, pentru cercetări”, se arată în comunicat.



Recomandări