Genul Tillandsia cuprinde aproximativ 500 de specii de plante erbacee, terestre sau epifite (care trăiesc fixate pe trunchiul altei plante, fără a fi parazite). Este vorba despre o plantă perenă, originară din America Meridională și America de Sud. Planta este acoperită de o pelurie fină, care absoarbe și reține umiditatea. Tillandsia, care mai este cunoscută și sub denumirea de „Pana roz”, poate fi descrisă ca un bulgăre de frunze sub formă de lance de culoare verde aprins, din mijlocul căruia crește un fel de spic de bractee suprapuse de culoare trandafirie, cu vârful în formă de evantai. Din acesta vor apărea florile (una, maximum două) la sfârșitul primăverii sau toamna. Acestea au culoare albastru-violet și durează destul de mult timp. Florile emană un miros plăcut, asemănător cu cel al scorțișoarei sau al cuișoarelor. Este foarte apreciată de cei care sunt pasionați de cultivarea plantelor datorită formei compacte și inflorescențelor de durată.
Îngrijire
Tillandsia preferă zonele cu lumină puternică, însă va trebui ferită de razele directe ale soarelui. Este potrivită ca plantă de interior, mai ales în spațiile cu temperatură ridicată și constantă. Are nevoie de temperaturi medii, de aproximativ 10-18 grade Celsius noaptea și minimum 20 de grade Celsius, ziua.
Solul nu trebuie să fie udat în mod deosebit, dar este preferabil să fie menținut umed. Pentru acest lucru se va uda planta zilnic, dar se vor folosi cantități mici de apă. Excesul de umiditate în sol nu este benefic, deoarece poate duce la putrezirea părții inferioare și la apariția petelor negre pe frunze. În cazul în care observați că se întâmplă acest lucru, întrerupeți udarea pentru o perioadă.
Tillandsia are nevoie de umiditate constantă, de aceea frunzele se vor stropi cu apă o dată la câteva zile, mai ales în anotimpul cald. Este o plantă care nu are nevoie efectiv de pământ.
În mediul natural, se consideră că își extrage apa și mineralele necesare cu ajutorul rozetei, în principal din umiditatea atmosferică. Fără îndoială, din moment ce este foarte dificil să îi putem asigura un astfel de climat, cel mai potrivit sol pentru ea este un pământ acid, bogat în turbă și amestecat cu nisip sau perlit.
Se plantează într-un amestec de compost afânat, ușor drenabil, realizat din două părți turbă, o parte pământ lutos și o parte nisip sau perlit. Este indicat ca planta să fie pulverizată cu un fertilizator echilibrat o dată la 15 zile. Tillandsia preferă ghivecele mari.
Înmulțire, paraziți și boli
Aceasta poate fi înmulțită prin diviziunea plantei adulte sau prin semințe. Divizarea plantei se poate face în orice perioadă a anului. Puii mici vor răsări la baza plantei adulte. Aceștia vor fi separați cu grijă și se vor planta într-un nou vas cu turbă permeabilă, lipsită de calcar. Este necesar să fie ținuți într-un spațiu cu temperatură ridicată și umiditate mare. După câteva zile, noile plăntuțe se aclimatizează.
Această metodă este necesară pentru perpetuarea speciei, în special când planta a înflorit total și în scurt timp începe să se usuce. Semințele germinează dacă sunt așezate într-un amestec de turbă cu pietriș și se mențin la 18 grade Celsius. Pentru a germina, semințele au nevoie de lumină abundentă.
Tillandsia nu prea este atacată de dăunători. Coșenilele sunt printre cele câteva insecte care pot pune probleme. Acestea pot fi combătute cu o soluție de apă amestecată cu săpun sau cu o soluție din comerț, caz în care se administrează conform instrucțiunilor de pe ambalaj.