Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul PTF Siret au descoperit duminică, ascunse în spații special amenajate în podeaua și plafonul unui microbuz condus de un cetățean ucrainean, 1.410 pachete cu țigări și 234 kg de tutun pentru narghilea de proveniență ucraineană.În jurul orei 12.30, s-a prezentat în PTF Siret, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean Baran P., în vârstă de 33 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în Ucraina. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor.Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în spații special amenajate în podeaua și în plafonul microbuzului, cantitatea de 1.410 pachete cu țigări și 234 kg de tutun pentru narghilea, de proveniență ucraineană.Întreaga cantitate de bunuri, în valoare de 4.450 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei.Totodată, microbuzul în valoare de 28.000 lei a fost indisponibilizat în vederea confiscării de către autoritatea vamală, deoarece avea spații special amenajate pentru transportul țigărilor. „De asemenea, față de cetățeanul ucrainean s-a luat măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani”, a precizat comisar-șef de poliție Ilie Poroch-Serițan.