Numai într-o singură seară, cadrele Punctului de Trecere a Frontierei Siret au confiscat cîteva mii de pachete cu țigări destinate pieței negre din Bulgaria, valoarea acestora depășind suma de 300 de milioane de lei de vechi. Cei de la care vameșii au confiscat țigările au fost doi șoferi bulgari, care veneau din Ucraina și se îndreptau spre Bulgaria. Șoferii, fiind vorba despre Asanov Y., în vîrstă de 32 de ani, și de către Dobrev Y., de 56 de ani, ambii din Sofia, s-au prezentat marți seară la Vama Siret pentru a intra în țară, venind din Ucraina, aceștia aflîndu-se la volanul unor autocare pline cu turiști. În urma controlului vamal au fost descoperite în autocarul condus de Asanov Y. un număr de 2.010 pachete de țigări marca „L.M.”, în valoare de 70,3 milioane de lei vechi, care erau ascunse sub o banchetă. Văzînd „captura” făcută de la primul autocar, vameșii au controlat mai atent și în cel de-al doilea, descoperind și în acesta un număr de 6.680 de pachete de țigări „L.M.”, în valoare de 240 de milioane de lei vechi. Ambii șoferi au fost sancționați contravențional cu suma de 35 de milioane de lei vechi, aceștia recunoscînd faptul că țigările cu pricina urmau să fie valorificate pe piața neagră din Bulgaria.





