Un botoșănean s-a ales cu o pagubă de aproape 25 de mii de lei după ce a fost descoperit în neregulă de către polițiștii de frontieră de la Direcția Poliției de Frontieră Rădăuți. Sâmbătă dimineață, un echipaj de la poliția de frontieră a oprit pentru control, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Siret, un Volkswagen Transporter, condus de Ioan D. din municipiul Botoșani, pentru că existau unele suspiciuni că în autoturism ar fi existat o cantitate importantă de țigări fără documente legale. Pentru că șoferul Volkswagen-ului a refuzat să prezinte la control bagajele, dar și mașina, s-a decis întoarcerea autoturismului în Punct și recontrolarea acestuia. Suspiciunile s-au transformat în certitudini când lucrătorii vamali au descoperit în mai mulți saci, dar și într-un locaș amenajat sub bancheta din spatele autoturismului, aproape trei mii de pachete de țigări de proveniență ucraineană.
Țigările, evaluate la 11.696 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetățeanul din Botoșani a fost sancționat contravențional cu amendă de 10.000 de lei. Purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, subcomisar Ilie Poroch-Serițan, a precizat că pentru refuzul de a prezenta mijlocul de transport la control Ioan D. a mai fost amendat cu 300 de lei.





