Un control de rutină efectuat de către polițiștii din orașul Broșteni a scos la iveală o cantitate importantă de țigarete de contrabandă, ascunse într-un autoturism. Incidentul a avut loc în timpul zilei de luni, când polițiștii au oprit pentru control, pe DJ 177A, în satul Holda, un autoturism Toyota, condus de un bărbat de 51 de ani, din orașul Broșteni. În timpul controlului efectuat în portbagajul mașinii a fost descoperit un colet voluminos. Cu ocazia verificărilor făcute de polițiști, în interiorul pachetului au fost identificate 600 de pachete de țigări, de proveniență extracomunitară, pachete care nu erau timbrate conform legislației în vigoare.
Întreaga cantitate de 12.000 de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării, fiind predate la camera de corpuri delicte a Poliției Municipiului Vatra Dornei. Valoarea țigaretelor confiscate a fost evaluată la circa 10.000 de lei, iar autoturismul cu care a fost efectuat transportul a fost și el indisponibilizat până la definitivarea cercetărilor. Pe numele bărbatului de la volan a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.