Poliția de Frontieră

Țigări dosite în locomotiva unui tren internațional



O echipă de control de la Punctul de Trecere a Frontierei Vicșani a descoperit în locomotiva unei garnituri de tren internațional o cantitate însemnată de țigări. Mai exact, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au descoperit într-un tren de marfă ca se deplasa pe ruta Vadu Siret – Dornești, în filtrele de aer ale locomotivei, 1.410 pachete de țigări de proveniență ucraineană.
Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch Serițan, țigările, în valoare de 1.721 de lei, au fost reținute în vederea confiscării de către organele vamale, iar mecanicul trenului, cetățeanul român Valentin O., a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.