Bănuieli confirmate

Țigări de contrabandă de 20.000 de euro, miza sechestrării de la Vicovu de Sus



Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au făcut recurs împotriva deciziei Judecătoriei Rădăuți de a-i lăsa în libertate, doar cu interdicția de a părăsi localitatea, pe cei patru tineri din zona Vicov acuzați că, la începutul acestei săptămâni, au tâlhărit un alt tânăr, căruia i-au blocat mașina în trafic, l-au bătut și l-au urcat cu forța în autoturismul lor, luându-l la o „plimbare” de aproximativ o oră.
Inițial, procurorii anunțaseră că nu vor apela la această cale de atac, însă, ieri, s-au răzgândit și au declarat recurs, acesta urmând să se judece la Tribunalul Suceava.
Reticentă la început, la audieri la poliție, victima sechestrării, Constantin Schipor, în vârstă de 24 de ani, din Vicovu de Sus, a mărturisit și motivul pentru care a fost blocat în trafic, scos din mașină, lovit cu o rangă peste picioare, urcat cu forța într-un alt autoturism și „plimbat” prin zonă.
Așa cum anchetatorii bănuiau încă de la început, la mijloc era vorba într-adevăr de contrabandă cu țigări și neînțelegerile financiare dintre membrii grupărilor implicate în această activitate infracțională.
Constantin Schipor a declarat că în timp ce era sechestrat, agresorii îl întrebau de o anume cantitate de țigări, în valorare de circa 20.000 de euro, despre care, însă, nu știe nimic.
Cei patru tineri acuzați de lipsire de libertate, Alexandru Galan, în vârstă de 21 de ani, din Vicovu de Jos, și Sergiu Schipor, de 21 de ani, Ioan Bahnean, de 24 de ani, și Ioan Ilaș, de 25 de ani, toți trei din Vicovu de Sus, au fost duși în urmă cu două zile, cu cătușe pe mâini și sub escortă, la Judecătoria Rădăuți, însă magistrații au respins propunerea procurorilor de arestare preventivă.
Rămâne de văzut dacă decizia Judecătoriei va fi însușită și de magistrații de la Tribunal sau va fi respinsă, iar cei patru tineri încarcerați din nou.