Poliția de Frontieră

Țigări de contrabandă, ascunse în saci de făină



Țigări de proveniență ucraineană, ascunse în saci cu făină
Țigări de proveniență ucraineană, ascunse în saci cu făină

Dacă până acum turiștii-comercianți din apropierea graniței româno-ucrainene au încercat să introducă ilegal țigări în țară, țigări ascunse în faruri de autoturism, în pachete de prăjituri sau chiar în pâine, un bărbat din Botoșani a încercat o nouă variantă. În cursul zilei de luni, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocar care aparține unei firme de transport din municipiul Botoșani, cetățeanul român Alexandru Grigoriu, în vârstă de 58 de ani, din aceeași localitate.
Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch Serițan, după controlul documentelor de călătorie, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au trecut la verificarea amănunțită a mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite 400 de pachete de țigări de diferite mărci, de proveniență ucraineană, care fuseseră ascunse în opt saci cu făină.
Țigările, în valoare de 1.644 de lei, au fost reținute în vederea confiscării de către organele vamale, iar bărbatul din Botoșani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, a mai arătat comisarul Poroch Serițan.