Țiganiada (II)

Revin la discuția din rubrica precedentă: rom sau țigan? De fapt, n-ar mai încăpea nici o discuție, fiindcă s-a decis și s-a legiferat: rrom. Ne conformăm și ne vom conforma, ceea ce nu înseamnă că-s interzise și unele întrebări de ordin logic-filologic. DEX: „Țigan – persoană care face parte dintr-o populație originară din nord-vestul Indiei, care a migrat începând cu secolul V în Persia, Asia Mediteraneană și în Imperiul Bizantin, în sec. X-XVI în sudul și centrul Europei și în nordul Africii, în sec. XV în vestul Europei (în special în peninsula Iberică), iar în sec. XIX în cele două Americi, și vorbește o limbă indo-europeană”. Nimic jignitor, nimic infamant în această definire, fiindcă nu etnonimul în sine ar fi peiorativ, ci conotațiile primite în timp, ca urmare a unor comportamente considerate antisociale, reproșabile, conform mentalității împământenite, obștii și nu doar unor individualități culpabile.
Tot din răsăritul asiatic au venit, cu veacuri în urmă, și ungurii. Există și pentru această etnie două denumiri în circulație: maghiari și unguri. Nici una nu a căpătat caracter peiorativ – oare de ce? – după cum nici între neamț și german nu se fac deosebiri acuzând calificări deranjante. După câte știu, nici în dicționarele germane nu figurează etnonimele „neamț” ori „german”, iar din dicționarele maghiare lipsește termenul „ungur” – ceea ce înseamnă că denumirile respective vin din afara culturii proprii acestor popoare, exact ca în cazul etnonimului „țigan”.
Și, de fapt, Rezoluția 3/1998 a Comisiei Europene împotriva rasismului și intoleranței nu interzice utilizarea cuvântului „țigan”, ci solicită ca validarea denumirii „utilizată oficial” să fie „aceea sub care comunitatea respectivă dorește să fie cunoscută.” (La fel a fost prezentată deformat în presa noastră și Rezoluția – respinsă la vot – ce ar fi cerut „condamnarea comunismului”; de fapt, pretutindeni în text se vorbește despre „condamnarea regimurilor comuniste”, ceea, desigur, este altceva.) Recomandarea 3/98 se referă la denumirea „utilizată oficial”, ceea ce înseamnă că și badea Gheorghe, și gazeta „Trompeta Carpaților”, care n-au cum deține poziții oficiale, pot să utilizeze și oral, și-n scris, ce termen doresc, fie rom, fie țigan. Dar mă-ntreb: în cazul în care minoritatea în cauză „ar dori” să-și spună nu rromi, ci franci, ori spani, ori engli, ori germi, înaltul for european nu și-ar retrage grabnic invitația la toleranță terminologică datorită confuziilor inacceptabile ce s-ar produce nu numaidecât în plan moral, cât în acela al geografiei politice? Așa că rezum:
– Nu vreau să spun „țigan”.
– Nu vreau și nu pot să spun „rrom” fiindcă trăiesc în România și nu în Țigania, iau benzină de la Rompetrol și nu de la Țiganpetrol, citeam știrile de la Rompress și nu de la Țiganpress, la noi se zboară cu Romavia și nu cu Țiganavia etc., etc., etc.
– Sunt obligat să spun „țigan” fiindcă respectiva minoritate de la noi n-a știut (ori n-a vrut) să preîntâmpine și să elimine confuziile, propunând spre utilizare cel de al treilea etnonim, primul de fapt cronologic, ce desemnează respectiva populație: „sinti” (la fel de greu de declinat că și „rrom”). Astfel s-ar pune capăt unei dispute în care ambele părți au dreptatea lor, rămânând în suferință cronică etnonimul „român”, echivalat adesea în străinătate cu „rom” – pricină din care a trebuit să schimbăm și indicativul de țară „ROM” cu franțuzescul „ROU”, în vreme ce toată Europa folosește prescurtările englezești.
Dacă dl Băsescu crede că „în mod tradițional, țiganii trăiesc din ce fură” și dl Baconschi susține că „rromii au infracționalitatea în sânge” (amândoi sancționați de CNCD) e treaba lor și, de fapt, e o cu totul altă discuție… Ar mai fi, totuși, o întrebare: politica față de minorități a Uniunii Europene fiind sever direcționată către păstrarea individualității etnice și prezervarea culturii tradiționale, cum se face că, în cazul rromilor, ceea ce propune și întreprinde UE este îndreptat invers, nu către prezervare, ci către asimilare?
În fine, o ultimă chestiune: în 2010, Guvernul Boc a cerut părerea Academiei privind revenirea la etnonimul „țigan”, iar forul suprem al științelor și artelor române a considerat c-ar fi îndreptățită. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu proiectul de lege, dar constat că, între timp, și-n pofida avizului, Academia începe să-și modifice dicționarele, tocmai pentru a menaja susceptibilitățile etnice ale populației sinti. Că așa i-aș spune; nici țigan, că-i deranjează pe ei, nici rrom, că ne deranjează pe noi, ci sinti, denumirea etnică străveche a țiganilor. Care, cred, nu deranjează pe nimeni.