Ticu Dumitrescu: Majoritatea oamenilor care lucrează la CNSAS au zis că intră în grevă



Majoritatea angajaților de la CNSAS vor să intre în grevă, începând de sâmbătă, dorind astfel să protesteze față de decizia Curții Constituționale privind declararea drept neconstituțională a Legii de organizare a CNSAS, a declarat, vineri, Ticu Dumitrescu, membru al Consiliului.
Potrivit lui Ticu Dumitrescu, conceptul gândit de el este unul firesc și există în toate statele democratice pentru că așa este normal.
„La noi, tocmai asta nu se dorește. Nu vrem adevărul!”, a spus Dumitrescu.
El a atras atenția că nu ar trebui ignorată implicația socială pe care o presupune decizia Curții Constituționale.
„Aici sunt oameni care s-au dăruit muncii acesteia aride, ori ceea ce ne frământă pe noi e această problemă socială. Majoritatea oamenilor au zis că mâine (sâmbătă – n.red.) intră în greva foamei în birouri”, a mai spus acesta.
Declarația lui Ticu Dumitrescu survine publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind declararea drept neconstituțională a Legii de organizare a CNSAS, respectiv a unor articole din OUG 16/2006.