Candidatul PSD pentru Primăria Suceava, medicul primar Tiberius Brădățan, a propus ieri o serie de soluții pentru creșterea siguranței copiilor atunci când aceștia se află în spațiile de joacă din municipiu. Tiberius Brădățan, împreună cu alți doi consilieri locali suceveni, Eugen Girigan și Vasile Mocanu, a identificat în ultima lună aproximativ 50 de locuri viabile în cartierele din municipiul Suceava unde pot fi amplasate spații de joacă pentru copii. „Ne propunem așadar să construim și să reamenajăm locurile de joacă din oraș pentru siguranța copiilor Sucevei. Situația problematică a spațiilor special amenajate pentru copii a fost îndelung dezbătută la nivel local, însă rezultatele satisfăcătoare au întârziat să apară. În municipiul Suceava locurile de joacă lipsesc cu desăvârșire din cartierele mici, majoritatea fiind amplasate în locuri aglomerate, centrale și la distanțe prea mari pentru unele familii”, a arătat Tiberius Brădățan. El a arătat că spațiile de joacă deja existente prezintă numeroase probleme, acestea fiind vechi, neîngrijite, prost întreținute și periculoase pentru copii.
Brădățan a subliniat că în calitate de primar își propune ca împreună cu echipa de consilieri PSD să transforme Suceava într-o zonă sigură și amenajată special pentru nevoile tinerelor familii cu copii. Tiberius Brădățan a arătat că locurile de joacă publice din Suceava trebuie să permită supravegherea atentă a copiilor și să împiedice accesul câinilor în perimetrul lor, soluția fiind împrejmuirea acestora cu gard viu sau cu un gărduț de lemn. „Zonele deja amenajate trebuie dotate cu bănci și coșuri de gunoi, iar mai mult, ne dorim ca fiecare spațiu de joacă să fie supravegheat video și să respecte cerințele tehnice de securitate privind echipamentele și instalațiile montate în cadrul parcurilor pentru cei mici. Amenajarea locurilor de joacă ar trebui să corespundă categoriilor de vârstă, iar pentru dotarea spațiilor vom utiliza doar materiale ecologice, respectiv lemn sau nisip”, a mai declarat candidatul PSD pentru funcția de primar al Sucevei.
Tiberius Brădățan a mai adăugat că fiecare spațiu de joacă pe care viitoarea administrație locală PSD își propune să îl construiască va fi amplasat pe o platformă generoasă, realizată din suprafață de protecție specială, respectiv paviment din cauciuc, cu o grosime de minimum 5 centimetri. „Este foarte important să se asigure astfel o suprafață bună, aderentă și confortabilă pentru organismul uman și care în cazul căderii copiilor nu provoacă leziuni ca alte suprafețe dure precum cimentul sau asfaltul”, a explicat Tiberius Brădățan.
El a mai adăugat că în urma discuțiilor cu cetățenii Sucevei a constatat că în municipiu lipsește un spațiu de joacă amenajat pentru copiii cu dizabilități. Brădățan a precizat că pentru a rezolva această problemă PSD va solicita serviciile unei firme specializate în domeniu, pentru a identifica în cel mai scurt timp dotările necesare unui astfel de spațiu și realizarea proiectării acestuia.
„Considerăm că sucevenii împreună cu copiii lor trebuie să aibă un acces ușor către spațiile de joacă, să nu mai fie nevoiți să meargă până în parcurile centrale pentru a putea găsi un loc de recreere pentru cei mici, economisind timp de calitate, pe care îl pot petrece în aer liber, împreună cu familia”, a încheiat Tiberius Brădățan.