Medicul primar Tiberius Brădățan, care a fost validat la finalul săptămânii trecute drept candidat al PSD pentru funcția de primar al Sucevei, a anunțat că primul proiect pe care dorește să îl implementeze la Primăria Suceava, dacă va fi ales de cetățeni, este Telefonul Cetățeanului – „Urgențe Primărie”. Tiberius Brădățan a explicat că acest serviciu va fi interfața unui dispecerat susținut de un întreg mecanism de rezolvare a problemelor cetățeanului. Brădățan a spus că „la acest veritabil UPU al administrației” trebuie asociat un Birou Unic de avize, autorizații, adeverințe, eliberare acte și pentru plata taxelor și impozitelor. El a subliniat că toate acestea trebuie, în esență, să reducă timpul de eliberare a actelor administrației locale sucevene către cetățeni.
„Îmi propun să institui o comisie de eliminare a actelor care nu sunt necesare din dosarele depuse de cetățeni pentru accesul la un serviciu public, sau eliberarea unui act administrativ, și îmi propun să fac acest lucru în mod transparent cu cetățenii municipiului. De asemenea, voi găsi noi spații pentru desfășurarea activității Primăriei, deoarece funcționarii lucrează în condiții improprii și voi informatiza toate serviciile instituției. Voi organiza un Birou Unic în marile cartiere, iar la Burdujeni va funcționa o microprimărie care să preia taxele și impozitele, să elibereze acte și să furnizeze informații utile către cetățeni. Prin toate acestea, îmi doresc să elimin cozile de la ghișeele Primăriei”, a declarat candidatul PSD pentru funcția de primar al Sucevei.
Brădățan: „Plata taxelor are rolul de a crea bugetul municipalității, nu de a umili cetățenii”
Tiberius Brădățan consideră că nu este o situație normală ca un locuitor al cartierului Burdujeni să se trezească dimineața, să parcurgă traficul aproape blocat către centrul orașului, iar apoi să stea la o coadă imensă la sediul Primăriei pentru plata taxelor și impozitelor. „Plata taxelor are rolul de a crea bugetul municipalității, nu de a umili cetățenii. Numai la Suceava mergi la două ghișee pentru a plăti o taxă. Mai mult, nu mi se pare normal ca ghișeele Primăriei să se închidă la ora 14:00, când oamenii încă nu au ieșit de la locul de muncă”, a arătat Tiberius Brădățan, care a precizat că legat de această problemă propune ca aceste birouri unice să fie deschise până la ora 18:00.
Brădățan a mai declarat că printre prioritățile sale se numără și accesul cetățeanului la o atenție sporită din partea administrației locale și un mecanism eficient de rezolvare a micilor probleme din cartiere. „Cred cu tărie că aducerea administrației mai aproape de cetățean, coroborat cu asigurarea unor condiții umane de lucru pentru angajații Primăriei și reducerea birocrației, este calea de a avea cetățeni demni și respectați în municipiul Suceava”, a încheiat Tiberius Brădățan.