Candidatul USL pentru funcția de senator în Colegiul nr. 2 Suceava, medicul Tiberius Brădățan, a fost aplaudat la scenă deschisă de către locuitorii din Comănești, prezenți în număr mare la întâlnirea electorală care a avut loc în această comună. În fața celor câteva sute de locuitori din Comănești prezenți la întâlnire, doctorul sucevean a accentuat nevoia ca medicii și asistentele din sistemul sanitar să nu mai plece în străinătate din cauza problemelor financiare, el însuși fiind în situația de a alege între cele două posibilități cu puțin timp în urmă. Un alt aspect prezentat de către Brădățan, și împărtășit și de către cei prezenți, este necesitatea ca cei care vor fi aleși în Parlamentul României „să se aplece cu mai multă grijă și înțelegere la problemele oamenilor simpli, care sunt vizitați de către unii politicieni doar înaintea tururilor de scrutin”.
“Eu cred că bugetul unui stat trebuie gândit pornind de la cerințele omului nevoiaș, tocmai de aceea mă regăsesc în programul de guvernare al USL, care prevede compensarea cu 90% a medicamentelor pentru oamenii cu venituri mici”, a spus Tiberius Brădățan.
Alături de Tiberius Brădățan, la întâlnirea electorală au mai fost prezenți candidatul USL la Camera Deputaților în Colegiul nr. 3 Cajvana, Gavril Mîrza, și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor.
Tiberius Brădățan a vizitat locuitorii din satul Humoreni
În același timp, Tiberius Brădățan a vizitat și comunitatea din satul Humoreni, prilej cu care a discutat cu localnicii despre problemele pe care aceștia le au. Pe toată durata deplasării, doctorul Brădățan a fost însoțit de Gavril Mîrza, candidat USL în Camera Deputaților, cei doi ascultând necazurile sătenilor, nemulțumiți de faptul că fostul președinte al Consiliului Județean „a lăsat de izbeliște oamenii din această localitate” Brădățan a subliniat că una dintre cele mai mari probleme ale humorenilor este starea drumului care leagă localitatea de satul Bălăceana, care devine impracticabil la fiecare ploaie. Doctorul Tiberius Brădățan a remarcat și starea de sărăcie în care trăiesc sătenii, în lipsa unor minime condiții de igienă și de confort.