Candidatul PSD pentru Primăria Suceava, medicul primar Tiberius Brădățan, a identificat locația cea mai potrivită pentru construcția unei noi grădinițe în cartierul Obcini, acest lucru fiind cerut de locuitorii acestui cartier, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu aceștia. Tiberius Brădățan a precizat că noua grădiniță ar putea fi construită pe terenul substației de redresare din zona „Fântâna Albă”, unde în trecut a funcționat un punct de lucru al TPS, fosta societate de transport a Primăriei Suceava.
După o vizită făcută la fața locului împreună cu consilierii locali Vasile Mocanu și Eugen Girigan, Tiberius Brădățan a apreciat că aceasta este cea mai bună variantă deoarece terenul este al municipalității, construcția existentă ar putea fi demolată, iar în locul ei să fie construită o grădiniță.
El a adăugat că în zona respectivă ar trebui făcute exproprieri pentru cauza de utilitate publică pentru a construi un nou drum dinspre strada Bistriței spre „Fântâna Albă”, cu ieșire în cartierul George Enescu.
„Trebuie să ne gândim și la o parcare subterană și un parc, pentru că acest cartier nu are locuri de parcare suficiente și nici municipalitatea nu mai are teren să dezvolte noi investiții”, consideră Tiberius Brădățan. Candidatul PSD pentru Primăria Suceava a mai spus că o problemă prioritară pentru cartierul Obcini este și refacerea canalizării, cetățenii reclamând o greșeală de proiectare la lucrările realizate până în prezent. Mai mult, Tiberius Brădățan consideră că acest cartier al Sucevei a fost abandonat în ultimii ani de municipalitate, acest lucru putând fi demonstrat prin starea în care se află iluminatul public.
„De asemenea, în cartierul Obcini este necesar și un Birou Unic de avize, autorizații, adeverințe și plată a taxelor și impozitelor, care în esență să reducă timpul de eliberare a actelor administrației către cetățean”, a spus candidatul PSD pentru funcția de primar al Sucevei.
El a arătat toate aceste lucrări vor putea fi finanțate din fonduri europene, cu asigurarea cofinanțării de la bugetul local, și din fonduri guvernamentale.
Soluție
Tiberius Brădățan a identificat locația pentru construcția unei noi grădinițe în cartierul Obcini
