Ți-e foame întruna? Soluția nutriționiștilor: mai mult „umami” în viața ta!



Gustul umami, unul dintre gusturile de bază pe care le percepe aparatul gustativ al omului – pe lângă sărat, acru, dulce și amar – este cel care dă cărnii savoarea ei specifică, dar este întâlnit și în multe alte alimente. Acest gust, au descoperit nutriționiștii, are și calitatea de a ne „sătura” mai bine, chiar dacă mâncăm porții mai mici de alimente.
Gustul umami, descoperit de un cercetător japonez, este un concept foarte cunoscut în bucătăria asiatică, dar puțin familiar occidentalilor. De altfel, concepțiile oamenilor de știință privind așa-numitele „gusturi de bază” sau fundamentale evoluează mereu, specialiștii considerând că problema gustului la specia umană este mai complexă decât părea și că probabil e vorba de mult mai mult decât câteva „gusturi fundamentale” și receptori specializați pentru fiecare dintre acestea.
Gustul umami este perceput atunci când receptori specifici de pe limbă detectează substanțe numite glutamați. Acestea se găsesc în mod natural în carne, roșii și ketchup, parmezan, extract de drojdie, sos de soia, sos de stridii. În industria alimentară se folosesc și aditivi artificiali care intensifică gustul umami al unor alimente, cel mai cunoscut astfel de adaos fiind glutamatul monosodic (MSG), care este folosit pe scară foarte largă drept potențiator de gust. Un altul este esteinozin-monofosfatul (IMP), care se găsește însă și natural, în unele alimente precum tonul și unele specii de alge marine.
Cercetătorii de la University of Sussex au studiat efectul MSG asupra senzației de sațietate, descoperind că MSG face mâncarea să pară nu doar mai gustoasă, ci și mai satisfăcătoare, mai „sățioasă”, reducând astfel cantitățile consumate. Rezultatele au fost publicate în American Journal of Clinical Nutrition.
Studii anterioare arătaseră că MSG amplifică sațietatea când este combinat cu proteine. În acest nou studiu, autorii au vrut să afle dacă MSG are același efect și când este adăugat în mâncăruri ce conțin cantități semnificative de carbohidrați.
La studiu au participat 27 de persoane, împărțite în 2 grupuri, cărora li s-a servit, înainte de masa de prânz, supă.
Unul dintre grupuri a primit supă fără adaosuri de potențiatori de gust, celălalt a primit supă în care fuseseră adăugate MSG și IMP.
Această combinație s-a dovedit foarte eficientă: a sporit senzația de satisfacție și de sațietate dată de supă, în așa fel încât, la masa de prânz care a urmat, cei ce consumaseră supa cu MSG și IMP au mâncat mai puțin decât ceilalți, dar s-au simțit la fel de sătui.
Cercetătorii cred că adoptarea unei alimentații bogate în alimente cu gust umami intens ar putea duce la consumul unor porții mai mici. Chiar și utilizarea MSG în alimentația obișnuită ar putea reprezenta o cale interesantă de a reduce consumul alimentar, în lupta împotriva excesului de greutate, consideră autorii studiului.
Deși MSG a fost „învinuit” adesea pentru apariția unor simptome neplăcute, cunoscute sub numele de „sindromul restaurantului chinezesc” (în bucătăria chineză se folosește din abundență MSG, care se adaugă în mâncăruri pentru a le spori savoarea), autorii studiului afirmă că nu există nici o dovadă științifică a faptului că MSG ar avea efecte nocive asupra organismului uman: el nu ajunge în creier și nu este utilizat de acesta; este metabolizat în ficat, iar excesul este excretat prin urină, susțin autorii studiului.
Surse: Medical Daily, Mail Online



Recomandări

Auchan te invită la o călătorie în lumea berii – Peste 300 de sortimente din 25 de țări, la Târgul de Bere 2025

Auchan te invită la o călătorie în lumea berii – Peste 300 de sortimente din 25 de țări, la Târgul de Bere 2025
Auchan te invită la o călătorie în lumea berii – Peste 300 de sortimente din 25 de țări, la Târgul de Bere 2025

Berea cu muguri de brad, salam cu pudră de hribi sau deserturi vegane pentru nevoi nutriționale speciale, premiate la FIA Food Fest 2025 de la USV

Promovarea sănătății la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni: Proiectul „Viață sustenabilă: Cum afectează alegerile noastre sănătatea”