Negocierile de desemnare a unui nou operator de transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat, în municipiul Suceava, se apropie de final.
La ședința de Consiliu Local de ieri după-amiază, reprezentantul firmei Adrem Invest, firmă care deține pachetul majoritar de acțiuni atât la Bioenergy – firma care produce energia termică, cât și la Thermonet – firma cu care se negociază preluarea serviciului de termoficare prestat în prezent de Termica, a spus că, din punctul lor de vedere, discuțiile sunt finalizate.
„Miercuri am depus oferta definitivă, finală, cu care Thermonet vine în fața comisiei de licitație și a Consiliului Local, pentru preluarea transportului și distribuției energiei termice. Oferta va fi făcută publică și va fi supusă dezbaterii publice timp de 30 de zile”, a declarat Vasile Ilie, directorul Bioenergy Suceava.
Chiar de negocierile vor duce la semnarea contractului, preluarea serviciului de termoficare va fi făcută abia în primăvară.
„Din discuțiile avute cu cei de la Termica și de la Thermonet, s-a stabilit foarte clar că în această iarnă, serviciul de transport și distribuție a energiei termice le revine celor de la Termica. Dacă vom ajunge să semnăm contractul cu Thermonet, acesta va intra în vigoare după data de 31 martie. Până atunci se va face predarea-primirea instalațiilor și preluarea personalului”, a precizat primarul Ion Lungu.
Dacă oferta finală a Thermonet va fi acceptată de către Consiliul Local, aceasta va fi ultima iarnă în care mai funcționează Termica.
Negocieri
Thermonet a depus oferta finală privind preluarea transportului și distribuției energiei termice în Suceava
